Ionuț Pitbull Atodiresei și soția lui, Oana, au devenit părinți pentru prima oară în anul 2018, când soția luptătorului a adus pe lume o fetiță, pe Iris, acum în vârstă de 5 ani.
Zilele acestea, Ionuț Pitbull Atodiresei și familia lui se află în vacanță în Tenerife. Acesta a publicat pe contul de Facebook o imagine, cu cele mai importante persoane din viața lui. Prietenii virtuali le-au transmis multe mesaje și i-au felicitat pentru familia frumoasă pe care o au.
Ionuț Pitbull Atodiresei, detalii neștiute despre relația cu soția lui
Recent, Ionuț Pitbull Atodiresei a fost invitat în emisiunea „Bărbați vs Femei”, prezentată de Bianca Comănici și Bogdan Mocanu.
Ionuț Pitbull Atodiresei este cunoscut drept luptător de MMA, dar mai puțini știu despre povestea lui de iubire. Are o soție pe nume Oana, pe care o iubește nespus. Acesta a povestit cum s-au cunoscut, ce impresie avea despre ea la început și cum au ajuns să se căsătorească.
„La început am crezut că este foarte mică de ani, comparativ cu mine. Eu aveam atunci undeva la 27 și ea avea 21. Sincer, nu a existat o cerere în căsătorie. Noi am căzut de comun acord, în două luni ne-am și căsătorit. Mai întâi am făcut cununia civilă și mai apoi nunta, la un an. Mi se părea penibil să o cer după aceea, unde e surpriza?”, a mărturisit Ionuț Pitbull Atodiresei.
La începutul mariajului, se zvonea că există un scandal între el și soacra sa, mama Oanei.
„Nu a fost scandal între mine și soacra mea niciodată. Nu m-am certat niciodată cu ea. M-a acceptat din prima de ginere, totul a fost ok. Au fost mai bine spus niște certuri de-ale Oanei cu mama ei, în care eu automat am ținut partea Oanei și am fost alături de soția mea.
Oana nu a vorbit vreo patru ani de zile cu mama ei, a avut o tentativă după doi ani și ceva și nu s-au înțeles. Cum era să o sun eu? Am respectat decizia soției mele. Atât timp cât formăm o familie, era normal ca Oana să se îndepărteze de mama ei. Prietenii ți-i alegi, dar familia nu. În ziua de azi, în prezent, suntem foarte ok cu toții, nu ne mai certăm.”, a declarat Ionuț Pitbull Atodiresei, la Bărbați vs Femei.