Jasmine Tookes a fost modelul ales de Victorias Secret să poarte sutienul Fantasy la prezentarea de lenjerie a brandului din decembrie, ce va avea loc, în premiera, la Paris, capitala Franței.
Pe catwalk vor defila cele mai bune modele ale momentului, supranumite “Îngerii Victorias Secret”, iar Jasmine va avea onoarea ce poartă noul și râvnitul sutien Fantasy Bra, în valoare de trei milioane de dolari.
“Când mi-au dat vestea, am fost surprinsă, aveam senzația că dădeam un interviu și Ed Razek m-a asaltat cu vestea”, a declarat tânăra. “Este o onoare pentru mine să mă alătur acestui grup de femei emblematice pe care le-am urmărit de-a lungul anilor. Mi-am dorit atât de mult să ajung pe podium și să devin un Îngeraș, iar acum această veste…E uimitor,” a mai declarat Jasmine.
Este vorba de un sutien acoperit cu peste 9.000 de pietre pretioase, diamante și smaralde încrustate în aur de 18 carate. Pentru crearea acestuia au fost necesare 900 de ore de muncă.
Jasmine Tookes se alătură astfel fotomodelor celebre precum Claudia Schiffer, Tyra Banks, Alessandra Ambrosio, Adriana Lima sau Heidi Klum care s-au lăsat admirate cu astfel de creații costisitoare, fiind al treilea model de culoare care această onoare.
Foto: Northfoto