Nu e o chestie dezvoltată peste noapte, e multă muncă în spate. E foarte multă disciplină, organizare, eu nu lipsesc de la antrenamente. Fac antrenament cu un antrenor personal, nu pentru că e o fiță, ci pentru că antrenorul respectiv vede cum se transformă corpul tău și știe unde e zona în care trebuie să se lucreze mai mult, mai puțin, astfel încât corpul meu să arate armonios.

Am avut la un moment dat un an de zile în care am făcut 7 zile din 7 sport. Rezultatele se văd în timp, nu peste noapte am reușit să ajung la forma la care sunt astăzi. Am foarte mare grijă și la alimentație, mănânc fructe, orez și cărniță. Mai nou am început să fac și masaj, pe care îl ador, mi se pare că ăsta e secretul al ultimei perioade din viața mea.

3452631567552751860688148438407210149082473nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

În momentul în care am descoperit masajul cu bambus și m-am dus o lună, două, deja acolo se face ce nu face sala. Lucrează și prelucrează alte zone ale corpului care nu pot fi lucrate în sala de sport.”, a declarat Ilinca Vandici, potrivit Wowbiz.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Ilinca Vandici s-a despărțit de soțul ei

Deși în urmă cu mai mult timp spunea că îi va ierta absolut orice soțului ei, inevitabilul s-a produs. Ilinca Vandici și Andrei Neacșu s-au despărțit după 7 ani de relație. Cei doi nu mai locuiesc împreună de o bună perioadă, iar soțul prezentatoarei de la „Bravo, ai stil!” s-a mutat într-un apartament pe care și l-a achiziționat recent în zona de nord a Capitalei.

Vedeta de la Kanal D2 a declarat că decizia a fost de comund acord. Chiar dacă nu mai formează un cuplu, Ilinca Vandici și Andrei Neacșu vor continua să comunice și să păstreze o relație civilizată de dragul copilului pe care îl au împreună.

„Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă după o îndelungată reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu. În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie.

Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el, cu iubire și susținere. Este o perioadă grea, în care avem nevoie de liniște, înțelegere și toleranță. Vă mulțumesc pentru că ați fost mereu alături de mine în toți acești ani, în toate momentele care au marcat viața mea profesională și personală!”, a spus Ilinca Vandici pentru WOWbiz.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

TZTZ   •   08.06.2023, 09:54

De maine romancele vor arata spectaculos cu orez si carnita, fara vegetale si fara fibre, si masaj cu bete de bambus 7 zile din 7.

corcoran   •   08.06.2023, 01:00

rezultatele se vad, esti o dreapta. Picioarele alea nu par lucrate o zi

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI