Înainte cu aproape o lună de Crăciun, Andreea Bălan și Victor Cornea au realizat ședința foto pentru sărbătorile de iarnă. Cântăreața a atras atenția cu ținuta purtată, iar jucătorul de tenis a impresionat cu grija pe care i-a purtat-o iubitei sale în fața aparatului de fotografiat.
Îmbrăcată într-o rochie scurtă, albastru, decupată în zona abdomenului și cu o parte până în pământ, Andreea Bălan a radiat la ședința foto realizată într-un cadrul special, viu colorat, cu un brad ornat cu globuri în formă de dulciuri. Alături a fost Victor Cornea, care a îmbrățișat-o și a sorbit-o din priviri.
Alături de ei au fost și Ella și Clara, fetițele Andreei Bălan din căsnicia cu actorul George Burcea. Îmbrăcate în rochii verzi, micuțele s-au bucurat de decorul deosebit, dar și de compania mamei lor și a lui Victor, care se joacă des cu ele, le ia în brațe și le răsfață.
„Cea mai mare binecuvântare a unui om este familia sa…admirabila familie! 👏❤️”, a fost unul dintre mesajele primite de Andreea Bălan de la fani. Totodată, despre vedetă s-a speculat recent că a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea.
Andreea Bălan a apărut cu un inel pe degetul inelar, însă până acum nu a făcut declarații despre o posibilă cerere, artista nu a confirmat zvonurile.
Ce spunea Andreea Bălan despre căsătoria cu Victor Cornea
Andreea Bălan a mai fost căsătorită, iar acest act nu a îmbunătățit relația de iubire, motiv pentru care nu își dorește cu ardoare să fie cerută în căsătorie. Cu toate astea, lucrurile se pot schimba pe viitor și ar putea fi din nou pregătită pentru pasul cel mare.
„Suntem alături unul de celălalt. Momentan mai așteptăm, vedem. Nu e ceva ce doresc cu ardoare, pentru că contează foarte mult conexiunea sufletelor. Noi ne iubim foarte mult și o hârtie nu face diferența. Drept dovadă au fost cazuri, și la mine, unde hârtia mai mult a stricat și a pus presiune și nu a fost OK. Mai bine așa, totul încet”, a declarat Andreea Bălan, la Știrile Antena Stars.