Maria Constantin și Robert Stoica au făcut petrecerea de nuntă ieri, 4 august, la o săptămână de când s-au cununat civil și religios. Dacă la evenimentul de acum câteva zile au participat doar familia și nașii, la cel de ieri și-ai invitat și prietenii, apropiații.
Printre aceștia s-au remarcat și Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău. Deși au o relație de câțiva ani, cei doi nu obișnuiau să se afișeze împreună, la evenimente, însă acum au făcut o excepție și s-au distrat până dimineața chiar la localul familiei Bădălău.
Bianca Drăgușanu a schimbat două rochii la nunta Mariei Constantin
Bianca Drăgușanu a respectat dress code-ul evenimentului, a apărut la brațul lui Gabi Bădălău îmbrăcată într-o rochie albă, din dantelă, lungă. Și-a accesorizat ținuta cu bijuterii cu diamante, iar părul l-a avut prins în coadă. Noaptea, târziu, ea a îmbrăcat a doua rochie, care a fost făcută din aceeași dantelă, dar care a fost midi, cu crăpătură pe picior.
Nici Gabi Bădălău nu s-a lăsat mai prejos, a îmbrăcat un costum crem, la două rânduri de nasturi. A fumat narghilea la petrecere, semn că a avut tot ce și-a dorit la salonul de evenimente al familiei sale.
Vica Blochina, invitată și ea la petrecerea atipică de nuntă a Mariei Constantin, i-a surprins la un moment dat pe Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău la dans, cei doi apar cu zâmbetul pe buze, îmbrățișați, în clipul video postat de vedetă.
Nu a fost respectată nicio tradiție la nunta Mariei Constantin
Evenimentul a avut loc la salonul de evenimente al familiei Bădălău, acolo unde totul a fost organizat până la cel mai mic detaliu. Invitații au fost întâmpinați cu un mesaj special, care îi îndruma spre zona de petrecere. Mesele au fost așezate în aer liber, la piscină, acolo unde a fost și ringul de dans, atmosfera fiind întreținută de mai mulți artiști, printre care Adrian Minune, Luis Gabriel și alții.
Nu doar decorul de la nunta atipică a atras atenția, ci, mai ales, mirii. Maria Constantin a îmbrăcat la eveniment o rochie cu dantelă, foarte decoltată, și ușor transparentă în partea de jos. A fost machiată discret, iar părul l-a avut prins cu o fundă albă, de care a atârnat voalul. Mirele a purtat și el un costum alb, la două rânduri de nasturi.
Și invitații au fost îmbrăcați foarte elegant la petrecerea de nuntă, mulți au respectat dress code-ul. Au purtat ținute albe! Nicio tradiție nu a fost respectată, nu a fost furată mireasa, care nici buchet de flori nu a avut, nici alte obiceiuri de la nunta românească.
Maria Constantin: „Vrem ca invitații noștri și noi să ne distrăm, să ne simțim bine”
„Noi am stabilit să facem nunta în aer liber în perioada în care este cald. Ne-am gândit la ideea de soare, de căldură. La noi cald este iulie-august, așa că a trebuit să ne punem nunta în acea perioadă. Nu este o nuntă tradițională.
Este o nuntă atipică, va fi ca o petrecere totul. Toată lumea va trebui să vină îmbrăcată în alb. Va fi o petrecere unde lumea se va distra, cu siguranță la sfârșit vom fi toți pe mese. Vrem ca invitații noștri și noi să ne distrăm, să ne simțim bine.
Nu vom respecta nicio tradiție la nuntă. Nu suntem cu respectarea tradițiilor, pentru că eu consider că aceste lucruri îți iau mult timp. Nu vrem să respectăm nicio tradiție. Ar fi o idee să dăm brățări ca la festivaluri”, spunea ea pentru Fanatik cu o săptămână în urmă.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!