Ieri, 25 noiembrie, Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu l-au sărbătorit pe băiatul lor cel mare. Cu ocazia zilei lui de naștere, Gabriel a primit în dar o petrecere la un loc de joacă, acolo unde s-au întâlnit și părinții lui divorțați.

Cu zâmbetul pe buze, Claudia Pătrășcanu a arătat prima imagine de la petrecere pe rețelele de socializare. S-a pozat cu fiul Gabriel, pe care l-a strâns în brațe și a transmis: „Eroul vieții mele!🥰 10 ani de vis!❤️ Astăzi a vrut să știe la ce oră s-a născut”.

Nici Gabi Bădălău nu s-a lăsat mai prejos, pe Instagram el a postat o imagine de la același loc de joacă, dar apare alături de ambii lui băieți. A avut însă un mesaj pentru sărbătorit: „Astăzi, băiatul meu a împlinit 10 ani…Sunt fericit și împlinit ❤️ Ani mulți Gabriel🙏”. Omul de afaceri apare îmbrăcat în negru, la fel ca fiul sărbătorit, dar și ca artista, care are o bluză neagră și blugi.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

„La mulți ani binecuvântați, copil frumos!🎉🎂💙”, i-au urat fanii Claudiei Pătrășcanu sărbătoritului Gabriel.

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău, nou proces în septembrie

După ce ani de zile a durat procesul de divorț, Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu n-au încetat cu scandalurile. În septembrie, Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu s-au văzut din nou în instanță. Cântăreața i-a deschis proces fostului soț, care nu era de acord ca ea să apară într-un reality-show la TV cu copiii lor. În final, ea a avut câștig de cauză, iar Gabi Bădălău a acceptat situația.

Deși inițial i-a interzis să apară cu minorii la TV, omul de afaceri a acceptat situația și nu a mai făcut apel în instanță. „Nu mai fac. Chiar astăzi mi-am anunțat avocații și am spus că nu vreau să fac. Vreau să fie din partea mea un semn de bun simț, de liniște, de pace.

Am văzut declarația domnului avocat, citată și de Claudia, că a plâns de fericire că a câștigat. Dacă domnul judecător a decis că interesul suprem al copiilor e să apară la televizor, foarte bine, îi urez succes”, a spus Gabi Bădălău în emisiunea „Un show Păcătos” de la Antena Stars.

În urma deciziei, Claudia Pătrășcanu s-a arătat mulțumită și recunoscătoare față de avocatul ei. „Astăzi, cu sprijinul si implicarea sinceră a dumnealui…. am avut șansa să plâng de bucurie…. să am ocazia de a munci cinstit, aproape de copiii mei… să-i sprijin și să le ofer același timp, afecțiune și iubire din mediul nostru cel mai frumos! Ps: Dumnezeu lucrează prin oameni!”, a scris vedeta pe Instagram.

 
 

Urmărește-ne pe Google News