De mai multe luni de zile, Monica Bîrlădeanu trăiește o poveste de iubire cu medicul Valeriu Gheorghiță. Cei doi sunt foarte discreți când vine vorba despre povestea lor de iubire, nu au apărut împreună în emisiuni de televiziune, nici interviuri nu au acordat.

Chiar la începutul acestui an, cei doi au fost în atenția presei după ce Monica Bîrlădeanu a apărut la Revelionul de la Pro TV. În cadrul ediției speciale, actrița a fost întrebată ce planuri are, iar declarația ei a lăsat loc de interpretare.

Ea a mărturisit că își dorește să aibă o masă plină, însă nu a oferit prea multe detalii, precizând că abia la sfârșitul lui 2024 va dezvălui la ce s-a referit de fapt. „Eu îmi doresc de la 2024 o masă plină. Acesta este un lucru care, momentan, are sens doar pentru mine. Dar vă spun la sfârșitul anului viitor la ce m-am referit”, a spus actrița, la Pro TV.

Cei prezenți în emisiuni au fost uimiți de confesiunea făcută de Monica Bîrlădeanu, în special Matilda Pascal Cojocărița, care a zis: „E gravidă, e gravidă”, a fost reacția cântăreței de muzică populară. Ulterior, pe Instagram, Monica Bîrlădeanu a negat, a spus că nu e însărcinată.

Cum a sărbătorit Monica Bîrlădeanu Valentines Day

La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc”
Recomandări
La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc”

Acum, tot în mediul online, actrița s-a dat de gol și a spus cum a petrecut Valentines Day alături de Valeriu Gheorghiță, iubitul ei. Monica Bîrlădeanu a promovat un brand de bijuterii, dar a și spus ce planuri avea pentru Ziua Îndrăgostiților.

„Am trecut prin diverse faze în legătură cu Valentines Day: am ignorat total această zi când nu eram într-un cuplu, am sărbătorit-o în haine de casă uneori, cu un film bun pe Netflix, alteori uitam complet de ea dacă eram plecată prin vreun retreat unde pierdeai noțiunea timpului.

Azi sunt în faza în care onorez orice oportunitate să sărbătoresc iubirea, așa că îmi pun un top spectaculos și bijuteriile favorite doar că să ciocnesc un pahar de vin roșu la o cină în oraș. Am renunțat de mult la roșu pentru fucsia, iar piesele cele mai speciale le găsesc mereu în magazine”, a mărturisit Monica Bîrlădeanu.

monica-birladeanu-valeriu-gheorghita-valentines-day-6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Dana Budeanu, reacție după ce Monica Bîrlădeanu a negat că e însărcinată cu copilul lui Valeriu Gheorghiță

Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară
Recomandări
Patimile juridice ale Arhiepiscopului Teodosie: Ierarhul a fentat legea penală de două ori, iar acum se pregătește să repete figura a treia oară

În emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV, Dana Budeanu a comentat mai multe subiecte actuale, dar a făcut și remarci despre cuplul Monica Bîrlădeanu-Valeriu Gheorghiță. S-a întâmplat după ce actrița a negat că e însărcinată. „Apropo, niciodată să nu mai dezmințiți că sunteți sau nu gravide, că asta înseamnă că ești grasă, dacă nu ești gravidă! Monico, are bani mulți, read my lips! Rezistă!”, a spus Dana Budeanu, conform româniatv.ro.

Cât despre o posibilă căsătorie a celor doi, Dana Budeanu a afirmat că nu-și dorește asta pentru Monica Bîrlădeanu. „Eu nu doresc pentru ea, concubinajul e la fel. Știi ce nu știu?

Când s-a făcut plata, când s-au combinat sau după? Că e vorba și de o plată mare, nu știi dacă a fost lichidare sau nu. Nu există, o să se întâmple milimetric. Viața e frumoasă, merită trăită, deci trebuie să se cheltuie, cum vrei să trăiești frumos?”, a declarat Dana Budeanu pentru România TV.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

Marica13   •   18.02.2024, 14:08

Nu l interesează E problema lor personală ce fac de ziua bubuielii

Aura1   •   16.02.2024, 08:24

Foarte frumos, așa și trebuie, să nu rateze nimic...

kordell   •   16.02.2024, 01:55

Libertatea , ziar de investigatie :)))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Leguma care conține o cantitate foarte mare de vitamina A și protejează vederea. Este delicioasă și are multe beneficii pentru sănătate
FANATIK.RO
Leguma care conține o cantitate foarte mare de vitamina A și protejează vederea. Este delicioasă și are multe beneficii pentru sănătate
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
FANATIK.RO
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Zile libere legale în 2025. Anul viitor se anunţă a fi plin de minivacanţe
Observatornews.ro
Zile libere legale în 2025. Anul viitor se anunţă a fi plin de minivacanţe
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI