ComenteazăLa finalul anului 2012, Dan Dinu și Cosmin Dumitrache se întâlneau pentru prima dată, într-o benzinărie din Câmpina. În acel decor improbabil, cei doi pasionați de natură s-au hotărât să continue un proiect fotografic început de Dan în 2010. Nu știau prea bine cum aveau să-l ducă mai departe și nici prin cap nu le-a trecut atunci că demersul lor se va transforma într-un amplu documentar cu numele „România sălbatică”.
„Atunci era doar o idee de film descriptiv, nu aveam niciun scenariu, niciun plan, nicio structură bine pusă la punct. Eu îmi doream de ceva vreme să fac un film despre România, dar nu aveam suficientă experiență, ci doar cunoștințe tehnice”, a declarat, pentru Libertatea, Cosmin Dumitrache.
Documentarul „România sălbatică”, recompensat cu premiul publicului la TIFF 2021, va avea premiera în cinematografe vineri, 17 septembrie. Actorul Adrian Titieni este naratorul, iar coloana sonoră aparține Bucharest Film Orchestra, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.
Impulsul de a face „filmul cel mare”
A fost de ajuns acea primă întâlnire din iarnă pentru ca Dan și Cosmin să se apuce de treabă. Cu fiecare ocazie, au ieșit împreună în natură să filmeze, să se cunoască și să se obișnuiască unul cu celălalt. În 2014, când deja aveau hardurile pline, au decis să lanseze un serial de șase episoade, „Descoperă România sălbatică”, în care erau surprinse peisaje emblematice.
„Publicul l-a primit foarte bine, ceea ce ne-a dat un imbold să continuăm și să încercăm să realizăm filmul cel mare. Am început să colaborăm cu multe ONG-uri de mediu, am făcut clipuri de informare și de promovare și astfel am căpătat și experiență. Am tot învățat, am fost autodidacți și am progresat”, spune Cosmin.
„Până acum șase luni, am fost doar noi doi”
Pentru că n-au avut nicio sursă de finanțare, ci doar banii lor, Dan și Cosmin și-au permis luxul de a se dedica exclusiv documentarului abia din 2018.
„Cred că asta a fost și cheia succesului, faptul că a fost un film independent, făcut din pasiune și cu multă dragoste față de natură. Până acum șase luni, am fost doar noi doi”, spune Cosmin.
La finalul anului trecut, au început colaborarea cu Libra Film, casă de producție condusă de Oana și Tudor Giurgiu, care i-a ajutat cu mixajul de sunet, coloana sonoră, colorizarea, campania de promovare și distribuție a documentarului.
Dan mărturisește că au avut și niște încercări timide de a obține susținere financiară din partea statului, însă au fost sortite eșecului.
„Am avut discuții la Ministerul Mediului, dar, din păcate, nu s-a legat nimic. Nici la Ministerul Culturii. Ce-i drept, nici noi n-am insistat foarte mult. Ne-am investit toată energia pentru a face un film de calitate, tot timpul avut la dispoziție l-am petrecut pe teren, așa că ne-a fost greu să ne ocupăm și de finanțare”, a explicat Dan Dinu.
A fost și un avantaj: neavând un finanțator, am putut să lucrăm în liniște, până când am simțit că suntem mulțumiți cu adevărat.
Dan Dinu, fotograf:
Așa s-ar traduce în cifre o parte din munca lor:
- 10 ani de documentare și pre-producție,
- 450 de zile petrecute pe teren,
- 45.000 de kilometri parcurși cu mașina și sute de kilometri străbătuți pe jos,
- 100 de ore de material filmat,
- 28 de arii naturale protejate fotografiate și filmate,
- 6 luni a durat montajul,
- 4 luni s-a lucrat la sunet.
Cât despre suma investită, cei doi spun că n-au făcut niciodată un calcul pe hârtie. „Chiar habar n-avem, n-am calculat niciodată pasiunea și timpul investite, iar acestea sunt neprețuite”, spune Dan.
O luptă neobosită cu ploile și frustrările
Filmările au fost pline de aventuri și adrenalină. „Pe teren, am stat mai mult uzi decât uscați”, își amintește râzând Cosmin. În refugiul de la Piatra Craiului au petrecut 36 de ore sperând să se oprească ploaia.
Au mers ore întregi prin ploi torențiale, au fost prinși de viitură în Parcul Natural Porțile de Fier, au îndurat gerul și canicula, au stat nemișcați zeci de ore „așteptând să se întâmple ceva”. Răbdarea le-a fost pusă la grea încercare.
Pe lângă efortul fizic uriaș de a căra în spate aparatura de filmat peste tot, inclusiv în vârfuri de munți, au fost într-o luptă permanentă cu vremea, timpul și frustrarea.
„Au fost provocări mari, au fost și multe momente de frustrare, când lucrurile nu ne ieșeau. Ni s-a întâmplat ca după cinci zile de filmări să avem un singur cadru bun. Era îngrozitor de frustrant, mai ales când știam că nu mai avem foarte mult timp la dispoziție. La animale, ai ferestre foarte scurte – două-trei săptămâni pe an – în care poți surprinde anumite ritualuri. A fost foarte greu ca doar noi doi să alergăm de colo-colo prin toată țara și să facem asta”, povestește Cosmin.
24 de ore de stat la pândă aproape nemișcat
Scena pentru care a avut cel mai mult de îndurat i-a adus și cele mai mari satisfacții lui Dan. Făcută într-un moment în care nici nu mai îndrăznea să spere, a devenit afișul și finalul documentarului.
„A fost una dintre ultimele scene pe care le-am filmat. E vorba de întâlnirea cu râsul, care tronează pe afișul «România sălbatică». În ultimii ani, am umblat destul de mult după el, am stat multe zile la pândă, dar degeaba. Anul ăsta un prieten din Piatra Craiului mi-a zis să mai încercăm o ultimă dată”, spune Dan.
Recunoaște că era resemnat, fără nicio așteptare că-l va privi, în sfârșit, pe râs în ochi. „Două zile la rând am stat într-un cort de camuflaj câte 12 ore. Stăteam într-un loc foarte strâmt, pe un scaun, nici nu mă puteam mișca foarte mult. Era la final de februarie, ger, zăpadă, înțepeneai pur și simplu. Exact când eram pe punctul de a renunța, am auzit râsul. A venit foarte aproape, la trei-patru metri, s-a pus în fund în zăpadă și s-a uitat fix la noi. Era o secvență la care nici nu puteai să speri vreodată că se poate întâmpla”.
Le-a trimis colegilor filmarea, trei rânduri de text și le-a zis: „Ăsta e finalul filmului”. De acolo a plecat și sloganul: „Privește natura în ochi”.
În acele clipe s-au strâns în mintea mea toți cei zece ani de proiect și am simțit că, la final, a venit o răsplată la care nici măcar n-am îndrăznit să visez.
Dan Dinu, fotograf:
„Toate poveștile sunt absolut autentice”
Cei doi au reușit să surprindă și alte momente memorabile: rotitul cocoșului de munte, boncănitul cerbilor, ritualuri de împerechere la diverse specii de păsări rare. Scene comice, dar și dramatice – scene de viață firești. Unele i-au surprins până și pe biologii cărora le-au cerut ajutorul.
„Toate poveștile pe care le-am surprins sunt absolut autentice, n-am încercat să schimbăm cu nimic sensul naturii. Au fost povești care i-au uimit și pe biologi, nu știau nici ei ce să ne răspundă și aveau nevoie să se documenteze. Absolut toate scenele au fost verificate cu biologul Călin Hodor, cel care s-a implicat cel mai mult. Am colaborat cu aproape toate ONG-urile mari din România, cu biologi, cu silvicultori, au fost mulți oameni care ne-au ajutat să putem duce la capăt nebunia asta”, spune Dan.
Am văzut peisaje superbe, care au șters toată oboseala. E un sentiment aparte să observi comportamentele inedite ale animalelor, pe care și eu în urmă cu doar câțiva ani le vedeam doar în documentarele străine.
Cosmin Dumitrache, regizor:
„Nu ne-am dorit să fie un film manifest”
Cei doi creatori nu și-au propus ca „România sălbatică” să fie un manifest, dar nici ca spectatorii să plece de la cinema bucuroși că au văzut „un alt film frumos”.
„Documentarul are și o latură educativă, dar nu cea la care s-ar aștepta mulți. Nu ne-am dorit ca mesajul de final să fie: «Astea sunt sfaturile noastre, dacă nu le urmezi, natura o să moară». Noi am încercat să arătăm cât de spectaculoasă este natura, ne-am dori ca filmul să te facă să te reîndrăgostești de natură și să-ți dai seama singur că trebuie să o protejezi”, spune Dan.
Brand de țară? Cosmin spune că îi place să spună că filmul e „o carte de vizită pentru România”. „Este un documentar prin care vezi țara ta așa cum n-ai mai văzut-o până acum, pentru că exact asta am simțit și noi filmând și am vrut să transmitem mai departe”.
Cei doi au în plan să lanseze documentarul și în limba engleză, în trei episoade.
Filmul se termină mai degrabă cu o viziune, cu o idee la care să tindem, nu cu niște concluzii. Ne-am dorit să fie un film la care te uiți și apoi continui tu povestea, devii parte din el.
Dan Dinu, fotograf: