În primăvara acestui an, Jorge a recunoscut într-un interviu că la începutul relației a înșelat-o pe Ramona Prodea. „Înainte să ne căsătorim, am trecut peste un hop destul de important. Relația noastră a fost foarte zbuciumată. A trecut de la divorțul meu la împăcări și despărțiri.
Am stat și împreună, și separat. S-au întâmplat și multe în perioada aia. Am fost și prins, dacă vreți să vă spun adevărul. Ca un bărbat asumat ce sunt, vă spun: frate, m-a prins! O perioadă nu ne-am văzut, câteva zile nu mi-a răspuns la telefon, iar apoi m-am dus peste ea”, a spus Jorge, acela fiind și momentul în care s-au împăcat.
Acum, el a explicat cum a decurs perioada în care el și Ramona se certau, chiar se și despărțeau. „Relația a fost încercată la început deoarece a debutat greu, pentru că eu eram în divorț; eu și Ramona am devenit un cuplu la multe luni după ce eu am divorțat. Prietenia noastră și parteneriatul nostru de business au fost mult mai importante la început, pentru ca apoi să se transforme într-o frumoasă relație de cuplu cu multe despărțiri și împăcări care veneau de la diferența de vârstă, de mentalitate, de la faptul că scăpasem dintr-o căsnicie și nu îmi doream relație stabilă.
Însă, încetul cu încetul, am văzut răbdarea Ramonei, iar răbdarea ei cu mine este Premiul Nobel, fiindcă ea de la an la an a fost alături de mine, indiferent ce s-a întâmplat, iar experiențele trăite de noi doi nu mai vreau să le trăiesc cu altcineva, pentru că relația noastră a evoluat extraordinar. Nașterea lui David ne-a unit și mai tare, și felul în care fetele s-au dezvoltat ne-a întărit relația și familia”, a explicat el pentru VIVA!
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Întrebat cum au trecut peste episodul de infidelitate, Jorge a mărturisit: „Infidelitatea este un subiect tabu, sensibil, pentru că lumea te judecă atunci când vorbești depre asta, însă să nu uităm că nimeni nu e perfect.
În plus, nu este un lucru de laudă că noi am reușit să trecem peste și alții nu, ci are legătură cu puterea de înțelegere a celuilalt și discuțiile pe care le-am avut, felul în care ne-am raportat unul la celălalt în urma discuțiilor și cum am evoluat ca și cuplu”.
George Papagheorghe, cunoscut cu numele de scenă de Jorge, este împlinit cu viața lui profesională, dar și cu cea personală. El este tatăl a trei copii: Karina, David și Ilinca. Karina este fiica acestuia din căsnicia cu Alina Laufer, David este băiețelul cântărețului cu actuala soție, Ramona Prodea, iar Ilinca este fiica soției dintr-o relație anterioară.