„Îmi doream să fiu firesc, speram ca seara să nu aibă vorbe și gesturi șablon, dar, mai mult decât orice, îmi doream ca această seară să treacă. M-am confruntat, pentru prima dată, cu o dilemă vestimentară; nu voiam să par nici prea gătit, nici prea neglijent. Mi-era groază că ea o să vină îmbrăcată foarte elegant. Nici să mă încrăvaţesc nu-mi venea, la gândul că ea va alege o ținută sport, iar eu mă voi simți că un păun logodit. Am ales o cămașă, nici prea pretențioasă, nici prea sport și un pantalon neutru. Ea a venit într-o rochie de vară, care nu exprima nici o intenție protocolară. Am răsuflat ușurat și mi-am zis că seara începe bine”, spunea Cătălin Măruță pe blogul său.

„Și mai complicat s-a dovedit a fi meniul. Am comandat caviar, dar am dat-o-n bară, pentru că ea, deși a fost de acord, nu a dat semne că s-ar fi bucurat foarte mult. Nebunia a început odată cu momentul spaghetelor, pe care trebuia să le rulăm în linguri, înainte de a le face un brânci elegant pe gât. S-a dovedit că mișcarea circulară a furculiței proptite în poala lingurii nu este deloc o treaba ușoară. La început, am fost amândoi foarte sobri. Dar strădania de a mânca după etichetă a eșuat într-un hohot de ras bilateral, după care am căzut de acord, brusc, că trebuie să mergem la o terasă de pe plajă, unde să bem o bere (eu) și un suc (ea) și să ronțăim alune. Cred că a fost momentul în care ne-am împrietenit cu adevărat. Romantic avea să fie un alt ceas al serii, când am mers desculți pe țărmul marii”, mai povestea el.

„Cu pantofii în mâna, Andra s-a oprit în spuma unui val și mi-a zis: „Măruță, știi să faci cartofi prăjiți? Pentru că asta vreau, dată viitoare!”, își mai amintea prezentatorul TV.

Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai unite cupluri de vedete din showbiz-ul românesc. S-au căsătorit în anul 2008. Andra și Cătălin Măruță au împreună doi copii: David și Eva. Andra și Cătălin Măruță s-au cunoscut în 2005, iar trei ani mai târziu și-au oficializat relația. Cununia religioasă a avut loc în data de 23 august 2008 la Târgu-Jiu, orașul natal al mirelui, nunta lor fiind una de poveste. Cătălin Măruţă şi Andra au avut cununia civilă în 10 august același an, la Primăria Sectorului 3 al Capitalei, naşi fiindu-le Dana şi Cornel Ciocan.  Nașii celor doi copii ai cuplului au fost Arpad Paszkany, fostul patron de la CFR Cluj și partenera lui de viață, Ana Maria.

Citește și: Cazul escrocului Matteo Politi: ce știm despre „falsa medicină” și ce merită oamenii să afle în continuare! După trei zile de dezvăluiri, analizăm care sunt primele concluzii și ce răspunsuri nu au primit pacienții români

 

Urmărește-ne pe Google News