Face tenis de masă de performanţă şi participă la competiţii internaţionale fără degetele de la mâini, pe care şi le-a pierdut în urma unui incendiu devastator. O femeie din Iaşi, care iese învingătoare într-o astfel de împrejurare încearcă să rezolve la Zona Zero o problemă absurdă: şi-a pierdut dreptul la pensia de handicap din cauză că o persoană cu acelaşi nume, din Constanţa, a primit de la Poliţie acelaşi CNP cu al ei.
Ziarist de televiziune şi fotoreporter free-lancer, Dana Ulieriu a colaborat timp de mai mulţi ani, la Paris, cu o prinţesă cameruneză pentru promovarea culturii Camerunului şi pentru sprijinirea copiilor defavorizaţi din Africa. După călătoriile pe continentul negru şi după venirea pe lume a fetiţei sale, ea a scris o poveste pentru copii inspirată de miturile şi ritualurile străvechi din Camerun. Îşi doreşte acum ca o editură să publice această poveste într-o carte ilustrată cu har.
Secţia de cardiologie infantilă a Spitalului “Marie Curie” din Bucureşti s-a construit cu eforturi mari şi este dotată cu aparatură care ar putea salva multe vieţi de copii. Nu poate funcţiona, însă, pentru că nu are cadre medicale specializate. Câţiva medici români, stabiliţi peste hotare s-au întors la acest spital pentru a-i face bine pe micii pacienţi, dar numărul lor este insuficient. Personalul spitalului face apel la specialişti să se angajeze la “Marie Curie”, chiar dacă salariile sunt mici.
Stiri Mondene Comentează