Shakira și Gerard Pique formează un cuplu de aproape zece ani. Vedeta a acordat un interviu pentru cotidianul argentinian Clarin, în care a vorbit despre viața sa de familie.
„Niciodată nu am fost un cuplu tradițional. Nu avem vreun acord scris prin care ne împărțim treburile casnice, dar amândoi suntem părinți dedicați și încercăm să ne sprijinim reciproc”, a declarat Shakira.
„Uneori e greu, pentru că unul dintre noi nu-și poate vedea copiii timp de o lună sau mai mult (n.r. din cauza programului). E greu, dar reușim să ne sunăm prin Facetime, așa că suntem tot timpul conectați și acest lucru ajută foarte mult”, a afirmat artista.
Shakira este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală internațională. În vârstă de 41 de ani, Shakira formează un cuplu cu fotbalistul spaniol Gerard Pique de foarte mulți ani. Cei doi au împreună doi copii: Milan, de 5 ani, și Sasha, de 3 ani. În ultima perioadă, Shakira a fost în centrul atenției din cauza unor probleme pe care le are cu fiscul.
FOTO: Northfoto
În ce țară conducătorul suprem este ales exclusiv de membrii familiei regale, fără niciun vot popular?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care era metoda inedită de alegere a Papei în secolul al XIII-lea?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care regim dictatorial din Europa a fost răsturnat printr-o revoluție declanșată de difuzarea unui cântec de la Eurovision?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care țară europeană are doi șefi de stat simultan?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară de doar 120.000 de locuitori organizează alegeri pe o suprafață de 3,5 milioane de kilometri pătrați din oceanul Pacific?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis