Ion Dichiseanu a povestit, pentru revista Taifasuri, cum a reușit să păcălească moartea în urmă cu foarte mulți ani. Artistul se afla în străinătate și urma să se întoarcă în România cu avionul.

„Am scăpat cu viaţă datorită unei inspiraţii de o secundă. Mergeam cu compania aeriană Alitalia. Era în 76 şi am plecat la un prieten în Bergamo, apoi la Chicago, la alţi amici”, și-a amintit artistul.

„Merg eu la Alitalia să-mi iau bilet ca să revin la Milano, să-mi iau maşina şi apoi să mă întorc în ţară. Eu plecasem cu o valiză şi m-am întors cu vreo zece. Toţi românaşii din diaspora mi-au dat câte ceva. „Ia şi asta, ia şi asta”, de am făcut zece bagaje. Fata de la ghişeu zice: „Aveţi mâine cursă doar cu schimbare la Zürich”. Mă gândeam: cu zece valizoaie după mine, să trec prin Elveţia, apoi să mă trambalez prin Italia, şi aici a fost îngerul meu păzitor. Eu zic: „Nu mâine, poimâine. Este cursă directă?”. Zice: „Da”. Asta e! Ei, bine, eu astăzi sunt în viaţă datorită acestei fraze”, a adăugat el.

„Peste două zile, în aeroport, la plecarea din Chicago, pastorul cu familia şi cu mulţi românaşi din diaspora mă conduceau. Eu, înainte de a urca în avion, beau un pic de whisky ca să nu mai simt dacă se întâmplă ceva, să nu simt turbulenţe. Aşa era în mintea mea atunci. Şi îmi iau rămas bun de la prieteni, pupături, îmbrăţişări.

Un românaş vine cu ziarul. Ia citeşte Dichi ce s-a întâmplat ieri! Tragedie! Am citit şi am înlemnit! Avionul care decolase ieri cu destinaţia Zürich şi în care trebuia să mă urc şi eu s-a prăbuşit cu atâţia pasageri la bord. Mi-am spus atunci din nou că Dumnezeu mă iubeşte!”, a încheiat Ion Dichiseanu.

Ion Dichiseanu a fost căsătorit și are un copil. Cântăreața de muzică ușoară Simona Florescu a format un cuplu cu renumitul actor Ion Dichiseanu până în urmă cu opt ani, când cei doi au divorțat. Din mariajul lor a rezultat o fiică, Ioana. Chiar dacă sunt divorțați, cei doi au rămas în relații foarte bune. Una dintre marile iubiri ale lui Ion Dichiseanu a fost actrița spaniolă Sara Montiel.

Citește și: VIDEO | Robert Zicman, copilul genial al României, construieşte un radio în 90 de secunde. Tocmai a împlinit 7 ani!

 

Urmărește-ne pe Google News