Actrița Dana Rogoz a fost martora unei cereri în căsătorie, ocazie cu care și-a amintit cum a fost pentru ea acest moment.

Cum a fost cerută în căsătorie Dana Rogoz. "Știa că merge la sigur"

„Acum câteva zile, am fost martoră unei cereri în căsătorie inedite, prin telefon… Și uite așa mi-am adus aminte în detaliu momentul în care Radu a pus celebra întrebare: „Vrei să fii soția mea?”.

Radu nu avea dubii în privința răspunsului. Știa că merge la sigur. Dar voia totuși să fie pusă întrebarea, fix ca la carte, și să existe răspunsul, în mod oficial. După care să îmi pună inelul. Tot momentul cererii în căsătorie s-a petrecut în prima noastră rulotă, cumpărată de Radu special pentru a găzdui acest eveniment, dar și pentru viitoarea lun[ de miere.

Parcase rulota în cel mai bun loc din Praga, cu cea mai frumoasă priveliște. A scos inelul, a rostit întrebarea, am răspuns Da, ne-am îmbrățișat. Și am început să plângem, stând așa îmbrățișați, minute bune. A fost extrem de emoționant pentru amândoi, deși hotărârea o luasem fiecare cu mult timp înainte”, a povestit Dana Rogoz pe blogul ei.

Cum a fost cerută în căsătorie Dana Rogoz. "Știa că merge la sigur"

Dana Rogoz este căsătorită cu regizorul Radu Dragomir. Cei doi și-au unit destinele în anul 2012, din mariajul lor rezultând un băiețel, Vlad. Însă, soțul Danei Rogoz, Radu Dragomir, a mai fost căsătorit o dată și are și un copil, Barbu, din mariajul cu actrița Ozana Oancea, cea pe care a părăsit-o pentru a-și trăi povestea de dragoste cu cea cunoscută publicului larg drept Abramburica.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Citește și: Cele mai mari cutremure produse în ultimii ani în România. Un seism din 2014 a crăpat șosele în Galați

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Ce a cumpărat o româncă din Elveția cu doar 25 de lei: "E super deal"
Observatornews.ro
Ce a cumpărat o româncă din Elveția cu doar 25 de lei: "E super deal"
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI