A povestit cum i-a spus lui Andrei Neacșu că e însărcinată. Pe bărbat l-au cuprins sentimente nebănuite când a aflat marea veste.

„Se uita la televizor, eu am ieșit din baie și l-am întrebat dacă mă iubește și dacă a vorbit serios cu gândurile pe care le are referitor la noi doi, viața noastră împreună… El mi-a spus că da, iar eu i-am arătat testul… S-a bucurat, dar s-a și panicat în același timp, ulterior punându-mă să fac câte trei teste pe zi, să fim siguri! Asta până am ajuns la doctor, pentru confirmarea sarcinii”, a spus ea pentru viva.ro.

Cum i-a spus Ilinca Vandici lui Andrei Neacșu că e însărcinată. „S-a bucurat, dar s-a și panicat”

Și cerea în căsătorie a fost una specială, Andrei Neacșu i-a cerut mâna Ilincăi de față cu peste 200 de persoane.

„De ziua lui s-a întâmplat, la o petrecere cu vreo 200 de oameni; în fața tuturor, a luat microfonul și m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui… Noi ne-am cunoscut în iunie, de ziua mea, iar el m-a cerut în căsătorie în ianuarie, de ziua lui. Nu mi-am imaginat că vrea să mă ceară de soție la acea petrecere”, a mai povestit prezentatoarea în același interviu. Soțul vedetei a avut însă un complice, mama a fost cea care l-a ajutat cu inelul, în special cu mărimea lui.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
ilinca vandici si andrei neacsu 6Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Înaintea zilei lui de naștere, cu două săptămâni, am fost acasă și i-am cunoscut părinții; mama lui avea o cutie cu bijuterii pe masă, cu multe inele. M-a îndemnat atunci să ne uităm la ele, să le probăm, ea a fost complicele, eu nu am bănuit nimic. Ulterior, am aflat că acela a fost momentul în care încercau să îmi afle măsura pentru inelul de logodnă”, a mai spus Ilinca Vandici.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI