Invitați în emisiunea online „Duet cu Alexandra”, Cleopatra și Edward au mărturisit că activitățile casnice se împart la doi, iar ceea ce poate face ea poate face și el și invers, notează Wowbiz.

Cei doi tineri artiști au dezvăluit cum împart banii, dar și ce fac cu economiile pe care le au. „Încă nu am trecut prin toate situațiile vieții ca să pot să îmi dau seama ce poate face el și eu nu, dar din ceea ce am trăit până acum, de când ne-am mutat împreună, ce pot să fac și eu poate să facă și el și invers”, i-a mărturisit Cleopatra Stratan, Alexandrei Ungureanu la emisiunea online.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Când au fost întrebați cine plătește facturile, Edward Sanda a spus că amândoi se ocupă de acestea. „Ne împărțim toate atribuțiile, de la spălat vase, curățenie, cumpărături, strâns de haine și facturi, absolut toate, astea de împart”, a declarat el.

S-au căsătorit în 2021 și își doresc să devină părinți

Într-un interviu pentru Ciao, Edward Sanda a declarat că își dorește să devină tată, însă nu este acum momentul. Artistul și soția sa au pus acum cariera pe primul lor și se ocupă de muzică. Cleopatra Stratan are 19 ani și știe foarte bine ce vrea de la viață, iar soțul ei o ajută în toate. Cât despre un copil, Cleopatra Stratan și Edward Sanda nu au planificat momentul, însă își doresc să devină părinți în viitor.

„Ne dorim un copil la fel de tineri, dar nu chiar așa de tineri. Pentru că mai așteptăm. Mai vrem să copilărim, să mai vedem și noi lumea asta, că e frumoasă, și să ne ocupăm mai ales de carierele noastre. Oamenii așteaptă material din partea noastră. Și anume muzică, piese noi, ne ocupăm mai mult de asta. Când o să vină și un copil, o să vină, nu l-am programat!”, a declarat Edward Sanda.

 
 

Urmărește-ne pe Google News