Pentru soțul Laviniei Pîrva familia este foarte importantă, astfel că și-a dorit ca cei trei copii ai săi să fie uniți, chiar dacă sunt frați vitregi. Se pare că dorința cântărețului este îndeplinită, pentru că Radu Ștefan și Violeta au o relație foarte bună și sunt apropiați și de fratele lor mai mic, Alexandru.

Ștefan Bănică are de gând să își susțină cei trei copii indiferent de drumul pe care aceștia îl vor alege în viață și le va oferi sfaturi de fiecare dată când vor avea nevoie.

„Le-am insuflat ideea de familie, de unitate, faptul că multe lucruri se pot schimba în viaţa asta, dar mama, tata şi fraţii – niciodată. Mă bucur că toţi trei o iubesc nespus pe mama mea, pe bunica lor, care are o răbdare ieşită din comun şi un mod cald de a te face să înţelegi lucrurile, care la ea par clare şi simple. Şi, așa cum m-a învăţat pe mine, îi învaţă şi pe ei, care o adoră, pur şi simplu. Şi atunci, prin mama mea, această idee de familie este şi mai puternică.

Fiecare dintre copiii mei are drumul lui, iar eu voi fi acolo să-i sprijin atunci când au nevoie. Radu Ştefan s-a desprins deja pe drumul lui. Violeta, deşi are 14 ani, ştie exact ce vrea să facă. Iar cu Alexandru am un sentiment care nu ştiu de unde vine, dar care îmi dă o siguranţă plăcută, că se va descurca în orice şi-ar propune. Cred că nu înveţi foarte multe ascultând poveşti, indiferent că sunt ale părinţilor tăi sau ale altora, ci făcând, trecând prin experienţele proprii. Ca părinte, sunt dator să menţin un echilibru în drumul pe care şi l-a ales copilul, ca şi când aş fi cele două rotiţe ajutătoare de la prima bicicletă. Copilul îşi alege singur direcţia. E foarte important să se simtă liber şi protejat, în acelaşi timp”, a declarat Ștefan Bănică pentru VIVA!.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Le-am explicat copiilor mei, de când erau mici, că banii nu cresc în copaci”

Fostul soț al Andreei Marin a declarat că nu-i plac copiii de bani gata, care se laudă cu bunurile materiale cumpărate de părinți și care nu muncesc pentru ceea ce au. Ștefan Bănică își dorește ca Radu, Violeta și Alexandru să se descurce singuri și să aprecieze valoarea reală a banului.

Recent, fiul cel mare al lui Ștefan Bănică, Radu, și-a deschis o cafenea în București, iar tatăl său crede în abilitățile lui de antreprenor și îi dorește să aibă succes.

„Le-am explicat copiilor mei, de când erau mici, că banii nu cresc în copaci şi că tot ce au, material, se datorează muncii părinţilor lor. Şi atunci, atâta timp cât stăm împreună, până când vor fi majori, munca asta trebuie respectată. Că nu ni se cuvine nimic de la sine. Nu-mi plac copiii de bani gata, care apar pe reţelele sociale cu tot felul de maşini, ceasuri, haine de firmă dobândite de la părinţii lor şi care, de fapt, nu sunt ale lor, ci ale părinților. Şi atunci e clar că, nefiind muncite de ei, nu au cum să le aprecieze la valoarea reală. Dar sunt şi puști care reuşesc să facă asta pe banii lor, pe munca lor, ceea ce e cu totul altceva.

Aceştia însă sunt mult mai puțini şi ei ar trebui să fie modele de urmat pentru puştime. Şi chiar dacă nu mi se pare vreo chestie să te făleşti cu ce ai, măcar aceştia din urmă au dreptul. Iar de aici, şi Radu Ştefan, şi Violeta pot trage propriile lor concluzii. Şi eu cred că au înţeles. Afacerea lui Radu Ştefan este alegerea lui, cred în abilităţile lui de antreprenor şi sper să aibă succes”, a mai declarat artistul pentru sursa mai sus menționată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News