Anca Serea a preparat o mască de față simplă, folosind doar trei ingrediente: avocado, ulei de argan și ulei de cocoș.
„Avocado este foarte sănătos. Trebuie pasat foarte bine, până obținem ca o pastă, să putem să-l întindem fără probleme. Aplicăm pe față și pe decolteu, fără să neglijăm nici zona gâtului. Stăm cu ea pe față cât posibil, măcar 15-20 de minute. Ea începe să se strângă la un moment dat,” a explicat Anca Serea, care în urmă cu ceva timp a avut probleme cu anemia.
Citește și
Atunci și Acum: Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației care a scăpat după 4 ani de dosarul penal și a fost înlăturată din conducerea PSD