Cum își petrec carantina Bruce Willis, Demi Moore și copiii lor. Fotografiile cu fostul cuplu fac deliciul internauților

Tunsori zgomotoase, mustăți false și picturi în familie sunt modul în care clanul Bruce Willis-Demi Moore își petrece timpul în izolare. Cei doi actori și cele trei fiice pe care le au împreună sunt în autoizolare în casa lui Moore din Sun Valley, Idaho.

View this post on Instagram

Family paint night 🎨

A post shared by Demi Moore (@demimoore) on

Pentru că în toți acești 20 de ani de când nu mai formează un cuplu au avut o relație apropiată, Moore nu a avut nici o problemă să arate pe rețelele de socializare ceea ce se întâmplă în casa lor.

View this post on Instagram

🤝

A post shared by tallulah (@buuski) on

Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”
Recomandări

Așa, admiratorii celor doi actori au putut să observe cum Bruce Willis a tuns-o zero pe fiica lui, Scout, pe care a și comparat-o cu Ioana d Arc, dar și cum Demi Moore se transformă în Charlie Chaplin cu o mustață falsă.

View this post on Instagram

Update: this is how Im doing

A post shared by Demi Moore (@demimoore) on

Fotografiile și videoclipurile din timpul carantinei au devenit virale, publicul fiind de-a dreptul fascinat de viața temporară a acestora. Cu atât mai mult cu cât, la începutul lunii aprilie, una dintre fiicele lui Bruce cu Moore a declarat că grupul din Idahao trebuia să fie mai numeros, că actuala soție a tatălui ei trebuia să fie și ea prezentă, însă o urgență medicală a făcut-o să nu poată părăsi Los Angeles.

Cum își petrec carantina Bruce Willis, Demi Moore și copiii lor. Fotografiile cu fostul cuplu fac deliciul internauților
Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi

Mai precis, una dintre fetele cele mici ale lui Bruce a avut o problemă medicală și asta a anulat călătoria către Sun Valley. „Călătoria a luat-o razna, așa că mama mea vitregă a rămas în LA împreună cu surorile mele”, a spus Scout Willis.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Observatornews.ro
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI