Din decembrie 2014, de la difuzarea primului episod din “Umbre”, Șerban Pavlu s-a pricopsit cu ștampila de dur. Un semn c-a intrat bine în pielea taximetristului-recuperator Relu Oncescu. Și o povară destul de grea pentru un tip care ni s-a confesat că e diametral opus tipologiei. “Nu mă găsesc în nici o parte din Relu”, spune actorul, care a obținut recent un rol similar într-un alt serial, “Vlad”, de la PRO TV.

Privirea tăioasă, felul în care șuieră printre dinți cuvintele, dar și violența personajelor interpretate de aproape 5 ani în “Umbre” și de puțin timp în “Vlad” îl recomandă pe Șerban Pavlu pentru orice partitură negativă, fie ea în cinema sau televiziune.

Șerban Pavlu, un dur doar în aparență. Și numai pe micul ecran
Șerban Pavlu, un dur doar în aparență. Și numai pe micul ecran

Însă, luat la întrebări, actorul mărturisește că acesta ar fi ultimul lucru pe care și l-ar dori: să devină o victimă a typecastingului, adică să ajungă să interpreteze o singură tipologie, pentru că producătorii îl văd doar într-un anumit gen de rol.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Speră să primească și altfel de roluri

“Am speranța, dorința să scap de orice fel de ștampilă de-asta. Adică pot să accept orice fel de gradație pe scara valorică, mi-o asum. Cred că există roluri bune, roluri proaste, există chestii care îți reușesc mai bine sau mai prost. Dar nu mi-ar plăcea să joc mai mereu același gen de rol. Asociez cu meseria această idee de a trece prin diferite personaje. Nu-mi plac actorii unui singur gen de rol. Nu mi-au plăcut niciodată”, s-a confesat pentru Libertatea actorul care îi dă viață lui Relu, taximetristul dur din serialul “Umbre”, de la HBO.

La personajul devenit deja celebru, care este extrem de popular și foarte bine promovat de canalul de televiziune HBO, Șerban Pavlu a ajuns la fel ca toți ceilalți colegi. Printr-un casting.

Șerban Pavlu și regizorul Bogdan Mirică, la filmările pentru Umbre
Șerban Pavlu și regizorul Bogdan Mirică, la filmările pentru “Umbre”

“Unul destul de-al dracu, care a durat o lună și jumătate”, cum chiar el mărturisește. “Am fost literalmente surprins, m-a bucurat foarte tare că am luat rolul, dar nu pot să zic că nu mă așteptam, că nu mă gândesc în termenii ăștia. Dacă mă duc, încerc să fac ceva”, spune Pavlu.

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO
Recomandări
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO

Greu și cu filmările, și cu familia

Rolul de băiat dur, cu viață dublă, este departe de felul de a fi al lui Șerban, bucureșteanul de 44 de ani care este căsătorit și are doi copii.

“Nu mă găsesc în nici o parte din Relu. Nici ca fire nu sunt. Eu sunt un tip mai expansiv, vorbesc mult, mă prostesc foarte mult, mă alint… Există tot felul de direcții de comportament, toate diferite. Relu e un tip mai introvertit, prin natura meseriei lui, dacă mă pot exprima așa, deși lucrează cu clienții. Are o abordare mai serioasă. A fost o experiență foarte interesantă pentru mine. Inedite nu sunt părțile vorbite, ci ce se întâmplă cu acest om când nu vorbește. Gesturile lui nu pot fi ca ale mele. Și de acolo a început apropierea de personaj, cum se zice”, mărturisește Șerban Pavlu.

Spre deosebire de personajul Relu, unde există un sentiment de vinovăție nu neapărat față de absența de lângă cei dragi, ci mai degrabă față de faptul că își expune familia, Șerban declară că se simte vinovat doar pentru că nu petrece suficient de mult timp cu ai lui.

Șerban Pavlu încearcă să găsească un echilibru între carieră și viața de familie
Șerban Pavlu încearcă să găsească un echilibru între carieră și viața de familie
Cutia neagră a avionului prăbușit de Crăciun în Kazahstan a fost găsită. 29 de oameni au supraviețuit în coada ruptă a aeronavei
Recomandări
Cutia neagră a avionului prăbușit de Crăciun în Kazahstan a fost găsită. 29 de oameni au supraviețuit în coada ruptă a aeronavei

“Locuim doar noi, eu, soția și copiii. Nu există altcineva în viața noastră, cineva care să ne ajute constant. Nici bone, nici bunici permanenți… A trebuit să ne descurcăm. Apariția lui Nicolae a coincis cu apariția serialului «Umbre» în viața mea și cu o perioadă de muncă mult mai intensă decât înainte. Nu am muncit niciodată în ritmul acesta și pe atâtea planuri, înainte de a avea copiii. Au apărut și ei și au apărut și mai multe joburi. N-a fost simplu”, spune Șerban Pavlu.

Gratis, cu taxiul. Vă rog, e plăcerea mea! Sunt un fan al serialului!”

Rolul care l-a consacrat, cel din “Umbre”, i-a adus o faimă pe care nu și-a dorit-o neapărat, deși declară că au fost situații în care asta l-a ajutat: “Plecam de la repetiții, de la Teatrul Național, și am luat un taxi. La Intercontinental sunt alea scumpe… Și, din greșeală, m-am urcat într-unul din ăla. Mi-a spus șoferul pe drum: «Știți că e…». Nu știam, dar am zis că e OK, nu-i nici o problemă. M-a dus până unde aveam treabă și nu mi-a luat banii: «Vă rog, e plăcerea mea! Sunt un fan al serialului!». Cu genul acesta de faze m-am mai întâlnit”, spune Pavlu, care încet-încet simte gustul faimei, chiar dacă “mai este mult până departe”. “Sunt la nivelul «uite-l pe ăla din…». O spun cu modestia de rigoare. Ceea ce e ceva totuși!”.

Șerban Pavlu e recunoscut pe stradă, dar nu se crede mare vedetă
Șerban e recunoscut pe stradă, dar nu se crede mare vedetă. “N-am cultul personalității”

“E ciudat să mă văd pe clădiri”

Luni bune, chipul său aspru a acoperit mai multe clădiri din București și din țară. Fie că avea un levier în mână sau că abia i se puteau ghici ochii în umbră, Șerban Pavlu a devenit și mai vizibil, în urma acestei ample campanii de promovare a serialului.

“E ciudat să mă văd pe clădiri. Dar, în același timp, chestiile astea nu m-au schimbat. N-am deloc cultul personalității. Atât timp cât treaba asta nu îți aduce un salt uriaș de box-office, nu are rost să îți umfli ego-ul la nivelul clădirii pe care îți vezi afișul”, spune cu umor actorul.

“Seria a treia nu este cu happy-end. Cred că lasă loc unui nou sezon”

Șerban ne-a dezvăluit câteva lucruri despre cel mai nou sezon al seriei “Umbre”, fără să dea însă amănunte clare.

Șerban Pavlu, schimbat involuntar de rolul taximetristului din “Umbre”: “Căutătura ți se înăsprește, devii mai animal”
Posterul sezonului 3

“Seria a treia nu este cu happy-end. Este foarte dark. Cred că lasă loc unui nou sezon. Nu știu dacă o să existe, dar cred că este posibil. Dacă aș face o campanie pentru sezonul acesta, aș spune că «Nu se salvează nimeni», nu neapărat în sensul unei salvări fizice. Toți sunt damnați, unii sunt și executați”, declară actorul, asupra căruia zilele și săptămânile de filmare și-au pus cumva amprenta.

“Pentru primul sezon am filmat 12 săptămâni consecutiv, ceea ce înseamnă foarte mult. Cam cât pentru trei filme de lungmetraj în România. Nu pot să spun că nu se modifică niște lucruri. Am vrut să fiu cât se poate de cinstit față de chestia asta. Nu îmi plac actorii care încep să povestească, așa, cum le-ar plăcea lor să fie văzuți sau cum «îi bântuie personajul». Poate pe unii îi bântuie. În general, îmi place să cred că atunci când plec de la filmări am lăsat acolo personajul. Dar descoperi în tine – și iarăși vorbesc de gesturi – cum căutătura ți se înăsprește un pic, devii mai animal puțin… Mi s-a întâmplat și chestia asta, fără să îmi doresc”, spune Serban, care se bucură că în viața reală, cel puțin până acum, nu s-a confruntat cu situații similare celor din serial. “Ar fi ca în bancul ăla: «Vezi, mă, ninja, că nu e ca-n filme? Ia vino încoace, Relule…», spune râzând actorul.

Șerban Pavlu
Șerban reciunoaște: n-a văzut toate episoadele serialului în care joacă!

Unele episoade nu le-a văzut! O să mă uit când o să mă uit cu adevărat de plăcere”

Chiar dacă a devenit celebru și asta i-a confirmat cumva talentul, Șerban Pavlu nu are o părere prea bună despre felul în care se descurcă la filmări. Ba chiar susține că la câteva producții în care a jucat nu s-a uitat încă!

“Sunt și episoade din «Umbre» pe care nu le-am văzut. Nu sunt curios. Știu că, la un moment dat, o să le văd… Filmele mai vechi nu le-am văzut, pe cele mai recente le-am văzut la premieră. Există o comparație cu activitatea din teatru. Acolo simt tot timpul că pot să revin și că pot să schimb ceva, lucru pe care în cinema nu poți să îl faci. O să mă uit când o să mă uit cu adevărat de plăcere. Iar plăcerea mea cea mai mare nu este să mă văd pe mine”, a încheiat el.

Fotografii: Ionuț Staicu pentru HBO, Adi Marineci pentru HBO, PRO TV

Șerban Pavlu în rolul lui Relu Oncescu, în ”Umbre”Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI