Actrița a postat pe Instagram o imagine cu ea și Vlad Gherman. Alături, ea a scris și un mesaj pentru fostul ei iubit. „La mulți ani, Vlad Gherman! Să ți se îndeplinească toate dorințele! Scuzați fața, atât s-a putut”, a scris vedeta pe InstaStory
Se știe că cei doi s-au iubit câțiva ani, însă anul trecut, în 2021, au anunțat separarea. Chiar dacă s-au despărțit, ei au rămas prieteni, sunt și colegi în mai multe proiecte de televiziune.
Vlad Gherman, surprins de iubita Oana Moșneagu la miezul nopții
Iubita lui, alături de doi buni prieteni i-au făcut o surpriză lui Vlad Gherman de ziua lui. L-au serbat cu tort chiar la miezul nopții. „Așa am comutat pe frecvența 29: în boxeri, dansând cu Oana și surprins la 00:00 de prietenii mei care au dat buzna și au început să «trezească» tot blocul cântând »Mulți ani trăiască». M-am blocat, am înlemnit și am început să plâng de fericire. Nu doar că ei mi-au fost alături din prima secundă când am avut nevoie de afecțiune și de înțelegere, dar ei sunt cei alături de care am legat o prietenie strânsă, greu de rupt.
Vă iubesc enorm și nu, nu sunt niște vorbe scrise ca să zică lumea «aaww, ce drăguuuț!» – chiar asta simt. Simt iubire! Hai, să vă trăiesc!”, a scris Vlad Gherman pe contul de Instagram.
„M-a luat în brațe, m-a întrebat cum sunt”
Recent s-a aflat cum a reacționat Cristina Ciobănașu când a aflat că Vlad Gherman se iubește cu Oana Moșneagu. Chiar Vlad Gherman i-a spus Cristinei că se iubește cu Oana Moșneagu, colega lor din serialul „Adela”, difuzat pe PRO TV. Aceasta s-a bucurat că fostul iubit are o nouă relație. „Cum să reacționeze? Ea a fost prima căreia i-am spus despre relația dintre mine și Oana, mi s-a părut fair, fiind și contextul că lucram în același serial. S-a bucurat, adică chiar s-a bucurat, m-a luat în brațe și mi-a zis că se bucură pentru mine. M-a întrebat cum sunt, dacă sunt ok”, a spus Vlad Gherman la „CulTour”, conform spynews.ro.
„Eu i-am spus că nu aș vrea să intrăm în detalii, că nu vreau să-i povestesc despre relația cu Oana cum nici eu nu vreau să știu prea multe despre relația ei”, a mai spus Vlad Gherman.