Andreea Berecleanu, prezentatoarea principalului jurnal de știri de la postul de televiziune Antena 1, și-a amintit de întâlnirea pe care a avut-o cu starul hollywoodian Gerard Butler în urmă cu câțiva ani. Aceasta a povestit, pe contul ei de Instagram cum a decurs întâlnirea dintre ei.

„Pe Gerard Butler l-am cunoscut acum câțiva ani la Cannes. S-a întâmplat să stea la masa noastră, a celor câțiva jurnaliști români prezenți la un eveniment caritabil. Cum sunt atentă la detalii și le observ dintr-o privire, în timp ce mi-a întins mâna ca să facem cunoștință, i-am privit degetele, apoi ochii, apoi i-am auzit replica.

Pentru că Gerard Butler, dincolo de expresivitate, de câteva riduri mai profunde, de o privire cu greutate, are umor. Are spirit, are inteligență, și evident, are talent. Poate că nu mai are prospețimea unui bărbat de 30 de ani, nici de 40, dar are alte atuuri care-l fac extrem de fermecător. Mi-a apărut în față ochilor această imagine de pe contul lui și am zâmbit. Mi-am adus aminte de o poveste și am vrut să o împărtășesc cu voi. 😉”, a spus Andreea Berecleanu.

Gerard Butler este un actor scoțian, care a reușit să se impună la Hollywood. Starul în vârstă de 48 de ani s-a dedicat carierei cinematografice din anii 90. A jucat în numeroase filme care s-au bucurat de succes la public.În plan personal, Gerard Butler a avut o relație amoroasă cu Mădălina Ghenea, una dintre cele mai de succes românce din străinătate, însă povestea lor de dragoste s-a încheiat în anul 2013.

Citește și: VIDEO/ Rezistenţa din Bucovina: trei oameni și forța lor extraordinară. Un localnic din Valea Putnei, un activist din Câmpulung și-o avocată din Cluj au blocat construcția „bombei” ecologice din Pasul Mestecăniș

 
 

Urmărește-ne pe Google News