Mădălina Manole, al cărei jurnal a fost făcut public, a fost una dintre cele mai iubite și admirate cântărețe de pe scena muzicală din țara noastră.
Mădălina Manole, care a fost de o frumusețe răpitoare, a avut parte de tot felul de surprize din partea fanilor ei. Una dintre acestea, care a șocat-o pe regretata solistă, a fost când iun fan a furat bijuterii de acasă pentru a i le dărui cântăreței lui preferate.
„I-am sunat părinții și le-am spus ce-a făcut. Le-am înapoiat inelele, fiindcă inclusiv valoarea lor sentimentală era mare.
Se vedea cu ochiul liber că sunt bijuterii vechi, de familie”, povestea Mădălina Manole pentru Jurnalul Național.
Cine a fost Mădălina Manole
Supranumită „Fata cu părul de foc”, Mădălina Manole a făcut parte din Cenaclul Flacăra, colaborând cu mai mulţi artişti ai anilor 80. În 1988 a câştigat o menţiune la Festivalul de Muzică de la Mamaia, cu piesa „Un om sentimental”, iar începând cu 1990, melodiile ei s-au bucurat de succesul publicului, printre cele mai cunoscute piese regăsindu-se „Ei şi Ce”, „Te-am văzut mi-ai plăcut”, „Fata dragă”, „Vreau să te uit”, „A fost iubire”, „Tu n-ai avut curaj”, la care a lucrat alături de compozitorul Şerban Georgescu, care în 1994 avea să-i devină primul soţ.
În 2003, solista a divorţat, acuzându-şi soţul că a înşelat-o. În iunie 2009 Mădălina Manole a născut un băieţel, iar câteva luni mai târziu s-a căsătorit cu iubitul ei şi tatăl copilului, Petru Mircea. În februarie 2010 „Fata cu părul de foc” a lansat un nou album, intitulat „0 9 Mădălina Manole”.
În ziua când trebuia să împlinească 43 de ani, pe 14 iulie 2010, Mădălina Manole s-a sinucis îngurgitând Furadan.
Citește și: EXCLUSIV/ Hotărâre uimitoare luată de instanță: vor exista două trupe Iris! Deși a abandonat formația, Cristi Minculescu se poate folosi de marcă