Bianca nu a avut bătăi de cap cu surplusul de kilograme după nașterea Sofiei, iar un secret constă în disciplina pe care a avut-o în timpul celor 9 luni de sarcină. “Sinceră să fiu, nici eu nu mă așteptam să îmi revin atât de repede, dar dacă ești un om disciplinat și ai grijă ce faci în timpul sarcinii , nu cred că îți trebuie neapărat o rețetă. Mănânci tot ce poftești pentru că ești graviduță, dar nu mănânci în cantități mari și să fii activă, pe cât posibil. Am urcat scări, am coborât scări, am făcut  multe cumpărături, de multe ori îmi spunea Victor să stau cuminte”, ne-a povestit ea.

Victor Slav îi respectă dorința

Deși arată impecabil și poartă deja hainele de acum fix un an, proapsăta mămică vrea să fie un pic mai suplă. Câte kilograme mai are de topit, nici ea nu știe, întrucât nu s-a cântărit. “Mă îmbrac în hainele pe care le-am purtat anul trecut pe vremea. Mai am de slăbit câteva kilograme, pentru că da, încap în blugi, mă măsor  în blugi care sunt un pic elastici, blugi care nu sunt elastici și încap în toți blugii mei, dar mă strâng un pic”, a declarat, pentru Libertatea, Bianca Drăgușanu.

Victor Slav o place așa cum este, însă nu se opune dorinței ei.

“Îi spun că este ok așa, dar eu am învățat și știu pe propria piele că un om trebuie să se simtă bine în pielea lui. Poți să îi spui orice i-ai spune unui om, dar dacă el nu se simte bine și vrea să slăbească, o să slăbească, nu ai cum să îl oprești! Părerea mea este că Bianca știe totuși care este limita și nu va slăbi foarte mult”, a declarat, pentru Libertatea, Victor Slav.

Foto: Dumitru Angelescu

Video: Robert Hanciarec

Citește și:

După aproape 4 ani în care au fost ca șoarecele și pisica, Bianca Drăgușanu și Victor Slav se laudă cu o viață perfectă. Copilul le-a băgat mințile în cap!/VIDEO EXCLUSIV

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News