Adela Popescu a mers singură la nunta unei prietene. Și-a lăsat băiețelul la mama ei, însă a fost în permanență ținută la curent cu ceea ce face micuțul ei. A fost pentru prima dată când Alexandru a dormit fără mama lui.
Cum a reușit Adela Popescu să își determine băiețelul să nu se mai trezească peste noapte
„Acum o lună a trebuit să merg la nunta unei prietene la Târgu Mureș. Drum de cinci ore. Radu era în Nepal, iar varianta sa merg singura cu copilul în mașină până acolo mi se parea o greseala. Asa ca am luat decizia de a-l lasa acasa cu mama mea. Prima noapte in care dormeam fara el, prima noapte in care nu primea san la culcare. Ganduri peste ganduri, emotii peste emotii.
Mami m-a asigurat ca e pregatita si ca va fi bine. Alexandru e adormit de pranz foarte des de ea, deci o știe și o iubește. Am stat cu inima cât un purice, iar prima noapte de „libertate” fost horror. Exceptând nunta care a fost super reusita, m-am trezit de minim 5 ori in acea noapte din obisnuinta desigur si sa verific telefonul. La 7:00 dimineata deja sunam acasa. Alexandru a fost marait si spunea „mama tzatza”, așa că mami a reușit să îl adoarmă cam in 40 minute, legănându-l.
A avut o trezire destul de lungă la 4:00 dupa care a adormit lemn pana la 8:00. Dupa intoarcerea lui Radu ne-am consultat si am luat hotararea sa continuam asa, adica sa il alaptez doar la culcare si la trezire, pediatra confirmandu-ne si ea ca la 1 an si 3 luni nici nu are nevoie de mai mult, stiind desigur ca mananca bine ziua.
Vorbeam cu el si ii spuneam: „la noapte o sa dormi cu tati, mami e jos, daca ai nevoie de ea o strigi si vine imediat. ” Ii repetam asta de multe ori pe zi. In prima noapte au fost doua treziri fara plans pentru care Radu a fost nevoit sa se ridice din pat sa il legene. A doua noapte la fel, iar din a treia, desi se ridica cu el sa il plimbe prin camera, adormea mult mai repede. Din a patra noapte era suficient sa il mangaie si adormea linistit langa el. Minunea lumii este ca momentan are o trezire pe noapte, dar de fapt nu e trezire ci o fataiala prin pat. Astazi se implinesc doua saptamani de cand baiatul doarme cu Radu, iar eu in alta camera ma bucur, dupa 1 an si 4 luni, de primele ore legate de somn”, a scris Adela Popescu pe Facebook. Adela a devenit mamă în luna iunie a anului trecut.
VIDEO/ Preotul din Teleorman care hrănește un sat din cel mai sărac județ al României. Cantina de la biserică