Niculina Stoican, cântăreaţa de muzică populară, a povestit în emisiunea „Dincolo de aparenţe” momentele grele prin care a trecut alături de partenerul său de viaţă.

„Am conştientizat şi eu cât de necesară mi-era el, atunci când n-a mai fost deloc. A venit în 2016, în octombrie. El a ajuns acasă, copilul terminase şcoala, o absolvise, proiectul era adus la finalizare. De multe ori când eram singuri, mă întrebam Doamne, oare eu mai pot duce?. Noi am trecut cu brio peste tot ce s-a întâmplat şi am ajuns să fim o familie normală şi sănătoasă. Prietenii noştri erau lângă noi şi viaţa am luat-o de la capăt sau de unde rămăsesem. (…) el a conştientizat ce femeie puternică sunt eu. Când s-a întors acasă, am avut câteva confruntări. Pe urmă, ne-am liniştit. Oare cât de greu să-i fi fost? Trebuie să ai răbdare, pentru că nimic nu se construieşte altfel. Tot ce e trainic, e cu sacrificiu, răbdare şi perseverenţă”, a povestit Niculina Stoican în emisiunea „Dincolo de aparenţe”, de pe Antena Stars. În urmă cu ceva timp, Niculina Stoican a dezvăluit cum a fost sunată de amanta soțului ei.

Citește și

Vedetele de la Hollywood și capetele încoronate ale Europei, proiecte umanitare de amploare. Angelina Jolie a vizitat sediul NATO

Carantină la Institutul Regional de Oncologie din Iași din cauza gripei de tip AH1N1. Boala, confirmată la mai mulți pacienți

Urmărește-ne pe Google News