Din toamna trecută, Teo Trandafir a primit de la șefii turci un format TV diferit de emisiunea zilnică, în direct, a cărei amfitrioană este de ani buni. La „Vrei să fii milionar?”, vedeta TV a trebuit să se adapteze stilului emisiunii, dar și vestimentației impuse, una mai sobră, axată în special pe costume. Deși are o experiență vastă în audiovizual, simpatica prezentatoare recunoaște că debutul nu a fost deloc floare la ureche, dar că ulterior totul a revenit la normalitate.

„Mă simt ca peștele în apă, niciodată nu mi s-a întâmplat să mă potrivesc unui format așa de repede și așa de bine și să nu am decât o ediție în care să îmi tremure și capul, deja din a doua aveam senzația că lumea e a mea”, a declarat, pentru Libertatea, Teo Trandafir.

Teo Trandafir in platoul emisiunii „Vrei să fii milionar?”

Empatizează cu concurenții pregătiți

Cum concursul de cultură generală a prins și publicul a manifestat interes, Teo Trandafir a revenit în grila actuală a postului Kanal D cu un nou sezon. „Înțeleg costumația, mă înțeleg pe mine, înțeleg concurentul, am ales să empatizez cu concurentul care chiar își dorește și care demonstrează că știe și că nu a venit la plezneală. Cred că emisiunea asta îmi va schimba viața pentru totdeauna”, ne-a spus prezentatoarea TV. Deși a avut o ofertă atractivă din partea fostului ei șef Adrian Sârbu, Teo Trandafir a rămas fidelă postului Kanal D. Recent, vedeta a semnat din nou cu postul turcesc, unde are pe mână două formate TV.

Citește și:

Cine este Octavian Ursu, românul care a devenit primarul orașului german Görlitz | GALERIE FOTO

 
 

Urmărește-ne pe Google News