Recent, în București, a avut un eveniment, o nouă cofetărie s-a deschis. Și Cristina Ciobănașu a fost invitată, iar aceasta nu a mers singură, ci a fost însoțită de iubitul ei. Este vorba despre Alexandru Mureșan, tânărul care îi este alături după despărțirea de Vlad Gherman.
Actrița a postat de la eveniment o imagine cu ea și iubitul, amândoi sunt foarte zâmbitori, bucuroși că petrec timp de calitate împreună.
Imaginea cu cei doi îndrăgostiți vine la scurt timp după ce Vlad Gherman a recunoscut că formează un cuplu cu Oana Moșneagu. Totodată, nu e prima oară când Cristina Ciobănașu se afișează alături de noul iubit, de ceva vreme ea a recunoscut că e din nou îndrăgostită.
„M-a luat în brațe, m-a întrebat cum sunt”
Recent s-a aflat cum a reacționat Cristina Ciobănașu când a aflat că Vlad Gherman se iubește cu Oana Moșneagu. Chiar Vlad Gherman i-a spus Cristinei că se iubește cu Oana Moșneagu, colega lor din serialul „Adela”, difuzat pe PRO TV. Aceasta s-a bucurat că fostul iubit are o nouă relație. „Cum să reacționeze? Ea a fost prima căreia i-am spus despre relația dintre mine și Oana, mi s-a părut fair, fiind și contextul că lucram în același serial. S-a bucurat, adică chiar s-a bucurat, m-a luat în brațe și mi-a zis că se bucură pentru mine. M-a întrebat cum sunt, dacă sunt ok”, a spus Vlad Gherman la „CulTour”, conform spynews.ro.
„Eu i-am spus că nu aș vrea să intrăm în detalii, că nu vreau să-i povestesc despre relația cu Oana cum nici eu nu vreau să știu prea multe despre relația ei”, a mai spus Vlad Gherman.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4