11 comentariiPovestea familiei Vlahu este tot mai presărată cu provocări și momente dure, iar acțiunea a ajuns într-un moment neașteptat: femeile din casă au fost atacate. Zina, Manuela, Iolanda, Aura și Mari au reușit să se ascundă, însă oamenii trimiși să le omoare au reușit să tragă un glonț prin ușă și să o rănească pe Iolanda.
Personajul interpretat de Antonia Scutaru a ajuns în spital și a fost supusă unei operații. Acum, acesta ne-a povestit cum a fost pentru ea să joace acele scene, să ajungă în spital și să aibă ocazia de a filma alături de personalul medical, dar și ce lecții a primit în urma acestor secvențe.
Libertatea: Antonia, au fost primele tale scene de o intensitate atât de puternică? Cum le-ai trăit?
Antonia Scutaru: Au fost zilele mele preferate de filmare, sincer. Am reușit să absorb o grămadă întreagă de informații atât despre situațiile în care era pusă Iolanda, cât și despre tot procesul din spatele camerei.
Numai fetele de la machiaj și cele de la costume știu câți litri de sânge au turnat pe mine. Trebuiau să țină racordul, știau fiecare pată de pe mine.
-Ai filmat atât în împușcături, cât și în spital. Ce emoții te încercau ca actriță când erai pe patul de operație?
-Eram fascinată de zilele de la spital. Țin minte că am intrat pe set și o asistentă anunțase decesul cuiva din spital. Am tras scenele și noi și fix când s-a zis ,,stop”, am auzit aceeași asistentă strigând ,,s-a născut un băiețel”.
A fost într-adevăr complet nou pentru noi să fim în mediul acela. Personalul era real, spitalul era real și am încercat ca toate procedurile să arate cât se poate de aproape de realitate. Îmi amintesc de întâlnirea mea cu medicul chirurg, unul real: un medic tânăr, din Giurgiu, atât de îndrăgostit de meseria lui, încât vorbea despre ea cu pupilele dilatate.
Juca pentru secvență, se prefăcea că mă operează și recunoștea că îi este foarte greu să nu taie pe bune ceva. Eram la terapie intensivă, conectată la toate aparatele, lângă mine erau saloanele cu oamenii în stare de inconștiență. Se făcuse liniște înainte de ,,acțiune” și am închis ochii. Auzeam bipăiturile tuturor aparatelor de lângă mine.
E groaznic să-ți imaginezi o situație reală ca asta. Totul era și mai intens fiind acolo, la terapie. Aveam acolo toate resursele necesare pentru un studiu amănunțit care să-mi contureze ca lumea scenele. Am vorbit cu medicii și asistentele. Îmi răspundeau la toate întrebările. M-au ajutat enorm.
-Ce ai învățat în urma unor filmări atât de puternice?
-Am învățat unde să-mi redirecționez atenția în secvență. Știam deja, dar uitam mereu. Când e camera la jumătate de metru de tine, și știi că e focusul asupra ta, ceva se întâmplă și uiți să te concentrezi în direcția corectă. Dacă atenția ta e pe celălalt, pe partener, vorbești cu el, îl asculți pe el, cu el rezolvi conflictul și așa mai departe.
Dacă nu te concentrezi atât de mult pe tine, chiar dacă toată atenția ți se pare că e pe tine, cumva începi să fii organic și să reacționezi conform realității. Ceea ce e super pentru că devine atât de adevărat încât pare că nu joci. Cred că ăsta e unul dintre cele mai pregnante skill-uri pe care le-am câstigat la filmarea acestui episod.
-Așadar, episodul 10 din „Groapa” nu a fost cel mai dificil pentru tine.
-Mi-a plăcut enorm să-l filmez. Toată echipa s-a concentrat să ne iasă bine. Fiecare actor era de admirat. Monica Bîrlădeanu a fost sprijinul meu la cele mai multe dintre scene. Filmam în frig, în haine subțiri și era momentul de după ce fusesem împușcată.
Situația e în felul următor: fiica ta urmează să fie împușcată la un metru de tine și tu nu vei putea împiedica asta. Atât v-am zis. Ce am vorbit și trăit acolo, numai eu și Monica știm. O apreciez foarte tare pentru curajul de a face fiecare dublă la aceeași intensitate.