Elev la Colegiul Național Dinu Lipatti din București, Theodor Andrei e mândru de reușita lui de la Bacalaureat. A spus acum câteva zile că e mulțumit de cum a rezolvat subiectele la primele două examene și spera că se va descurca bine și la Geografie, proba pe care o mai avea de susținut atunci când a acordat interviul.

„Am dat examenele. A fost foarte mișto la Bacalaureat. M-am descurcat super bine, a picat ce am știut, a fost mișto. Mai dau la geografie. Sunt pregătit, am făcut teste încontinuu. Vreau să dau la facultatea de actorie și masterat în regie”, a declarat Theodor Andrei acum câteva zile, pentru Playtech.

În același interviu, artistul a vorbit și despre experiența de la Eurovision 2023, când a reprezentat țara noastră la Liverpool cu melodia „DGT On and Off”. El a discutat și despre contractul cu Televiziunea Română, care a organizat în țară concursul.

Theodor Andrei: „Nu orice vis care devine realitate este și frumos”

„A fost o experiență frumoasă. S-au întâmplat foarte multe lucruri. Am învățat să țin mai tare cu dinții de ideile mele, pe viitor și să nu mă mai las așa dărâmat. Am avut puterea să spun «nu», aveam un contract care nu mă lăsa să schimb lucrurile, indiferent de ce aș fi spus eu. Asta a fost situația, este un capitol terminat.

O să răspund la foarte multe lucruri și mituri în al doilea album al meu, care sper să iasă anul acesta, dacă reușesc să îl termin. Cred că nu orice vis care devine realitate este și frumos. Totuși, sunt multe aspecte frumoase. Doar ce am primit zilele trecute mesaj… Sunt oameni străini care ascultă piesa mea nouă, în română, și caută subtitrare, caută să înțeleagă. A apărut chiar și o carte despre povestea mea, cu numele personajelor schimbate, despre TVR”, a adăugat tânărul artist.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

„Eu sunt mulțumit de mine. Faza este că prestația nu înseamnă doar interpretare vocală sau prezență scenică. Din păcate, nu pot să îmi asum credit pentru ceea ce s-a întâmplat în afara muncii mele, pentru că nu am avut niciun fel de implicare din punctul ăsta de vedere.

Oricine se uită la momentul ăsta, poate avea o reacție pozitivă sau negativă, eu trebuie să reacționez pentru ambele cazuri, căci este o portretizare a momentului meu, care, deși, nu îmi aparține, este asociată cu imaginea mea și trebuie să o accept așa cum este. Oamenii nu caută ceva diferit, oamenii caută ceva vechi, împachetat altfel. Per total a fost bine primit, a fost mult mai bine primit în străinătate, pentru că publicul străin are o mentalitate mai deschisă. Publicitatea negativă, tot publicitate este!”, a mai adăugat el.

Întrebat dacă mai are de gând să participe, Theodor Andrei a fost categoric: „Nu mă mai înscriu niciodată! Doamne ferește! Dacă vreți să vă duceți, duceți-vă pe riscul vostru!”.

Cine e Theodor Andrei

Theodor Andrei este solist vocal, compozitor, textier, orchestrator și actor. A obținut peste 200 de premii în festivaluri naționale și internaționale de muzică, cu peste 100 de melodii compuse. În anul 2022, a primit Premiul Myosotis pentru cea mai bună creație a unui cantautor, pentru piesa „Artist” (muzica și versuri Theodor Andrei) de pe albumul „FRAGIL”.

De asemenea, deține Marele Trofeu al Festivalului Mihaela Runceanu 2022 și Marele Trofeu al Festivalului Alexandria Pop Fest 2022. Este semifinalist al primului sezon Vocea României Junior (2017) și concurent până la faza bootcamp la X Factor România (2020).

Vezi Rezultate BAC 2023 edu.ro – notele de la Bacalaureat 2023!

 
 

Urmărește-ne pe Google News