Loredana Groza a fost una dintre invitatele speciale la cununia civilă a Simonei Halep cu Toni Iuruc. Interpreta a întreținut atmosfera și ca de fiecare dată a surprins cu ținuta ei specială.
Unul dintre artiștii care au luat parte la petrecere a fost chiar Loredana Groza. Cântăreața le-a pregătit un moment special celor doi.
„I-am pregătit ceva foarte romantic, special pentru acest moment atât de special din viaţa lor. «Bună seara, iubite!», normal. Suntem prietene, am cântat şi de ziua ei.
Avem antecedente. Dar bineînțeles că acum e ca niciodată. Cu totul şi cu totul altceva. Simonei îi transmit să fie fericită, sănătoasă, să aibă putere, să ne încânte în continuare cu talentul ei şi prin felul în care ne inspiră şi să rămână în continuare number one”, a spus Loredana Groza, potrivit Cancan.
Distracția la cununia Simonei Halep cu Toni Iuruc a durat până la ora 2 dimineața, așa cum prevede legea, din cauza pandemiei de coronavirus. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii, iar jucătoarea de tenis și soțul său au părăsit ultimii restaurantul din Mamaia.