Pe 14 noiembrie, în Statele Unite ale Americii, Gheorghe Gheorghiu, în vârstă de 67 de ani, s-a căsătorit cu Gabriela, patroana unui lanț de restaurante cu specific românesc din America. Evenimentul a avut loc la un superb local din New York și totul a ieșit așa cum și-au imaginat. La petrecere au fost invitați apropiații cuplului, iar nași le-au fost Maria Dragomiroiu și soțul ei.
Cântăreața de muzică populară a atras privirile la eveniment. În vârstă de 66 de ani, Maria Dragomiroiu a avut două ținute la nuntă. Artista a îmbrăcat un costum popular special la biserică, unul cu motive tradiționale de culoare vișiniu, iar pe cap a avut o bentiță.
Aceasta s-a schimbat când a ajuns la restaurant. Maria Dragomiroiu a îmbrăcat apoi un costum foarte elegant, din două piese, un sacou de un maro strălucitor și cu o fustă de lungime medie de aceeași nuanță. Pe cap a avut de data aceasta o bentiță neagră, iar în picioare a ales o pereche de pantofi cu toc, negri.
Nici soțul ei, Bebe Mihu, nu l-a lăsat mai prejos la eveniment. El a purtat un costum bleumarin, cămașă albă și cravată albastră. Întreaga seară cei doi soți au întreținut atmosfera la nunta din America, au fost pe ringul de dans, au dansat și s-au ocupat chiar și de organizare.
Cine e Gabriela, noua soție a lui Gheorghe Gheorghiu
Gabriela Băncescu este una dintre cele mai respectate femei de afaceri din comunitatea de români din New York. Cei doi se cunosc chiar din copilărie. „Este brașoveancă de-a mea și o știu de când era mică. Ne-am reîntâlnit în 1991 la New York, am avut primul turneu și ne-am salutat. (…) Nași ne vor fi Maria Dragomiroiu și soțul ei, Bebe”, a dezvăluit cântărețul despre culisele nunții sale în emisiunea „Exclusiv VIP” de la Prima TV.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!