Dar puțină lume știe că atunci prințul William s-a îndrăgostit de ea, Kate purta o rochie complet transparentă prin care se vedea absolut tot.
Kate și William erau studenți la St Andrews University și drumurile li s-au intersectat de mai multe ori, dar prințul nu a observat-o niciodată pe studenta la istoria artelor.
Însă în 2001, Kate a făcut pe modelul pentru o prietenă din campus, care își prezenta colecția de haine, iar când a urcat pe podium a purtat o rochie dintr-o plasă neagră transparentă cu benzi albastre deasupra sânilor și în partea de jos, deasupra genunchilor.
William a fost printre cei aflați în public la prezentarea de modă, iar atunci când a văzut-o pe Kate în rochia care nu ascundea practic nimic, nu și-a putut desprinde ochii de la ea și apoi a făcut tot posibilul să obțină numărul ei de telefon și să se întâlnească.
Creatoarea rochiei povestește că a costat-o cam 30 de lire sterline, dar în 2010, după anunțarea logodnei celor doi, a scos-o la licitație și a vândut-o pentru fabuloasa sumă de 100.000 de lire.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Stațiunea din România de care foarte puțini au auzit, deși e aproape de București. Este perfectă pentru pensionari, dar și pentru cei care vor odihnă, are ape cu proprietăți benefice și se află într-o zonă care rivalizează cu Valea Prahovei ca frumusețe
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare