În urmă cu doar câteva săptămâni, mama Deliei a suferit o operație de glandă, peste care a trecut, din fericire, cu bine. Gina Matache a povestit prin ce a trecut și cum se reface în această perioadă.
„E vorba de tiroidă. Mi-a luat doctorul glanda. Am scăpat de
o belea. Acum trăim cu pastile din cutie. În primele zile după operație aveam
impresia că-mi trăiesc ultimele zile.
Nu mă durea nimic. A fost o operație foarte ușoară, mă simțeam atât de bine la spital, încât era să-i zic medicului să mă mai oprească pe aici”, a spus Gina Matache la Star Matinal, citat de Spynews.
„Recuperarea a fost ușoară. Dar psihic o iei razna un pic. După ce-ți ia glanda ai niște stări, tristețe, lucruri pe care nu mi le explicam.
Urmăream niște noduli de vreo 30 de ani. A fost urgență, pentru că unul din ei o luase razna și risca să treacă granița”, a continuat ea.
„Sunt genul de persoană un pic ipohondră. Sunt 30 de ani de când duceam pe picioare, dar când observi că ceva nu e ok, îți faci curaj.
Dacă nu mă duceam la un control de rutină, nu vedeam semnele. Nici mâna nu e 100%”, a mai transmis ea.