În februarie 2017, pe pagina de Facebook a Ionelei Prodan a fost postată ultima fotografie, iar în aceasta artista apare alături de fiica ei, Anamaria. Soția lui Laurențiu Reghecamf avea coafura care a făcut-o celebră, și la care a renunțat în ultima perioadă, în timp ce cântăreața este zâmbitoare și pare sănătoasă.
Zilele trecute, înainte de Paște, la un an după fotografia de care vorbeam au apărut noi imagini cu cele două împreună. Acestea au fost realizate după internarea Ionelei Prodan, iar cei care le-au văzut au fost pur și simplu șocați.
Cântăreața este slăbită foarte mult, are șapcă pe cap pentru a ascunde pierderea părului și doar gura și celebra ei strungă, amintesc de cea care în urmă cu câteva luni încânta românii cu melodiile sale.
Inițial s-a vorbit despre o dietă pe care ar fi ținut-o artista pentru a slăbi. Anul trecut, Ionela Prodan a făcut publică dieta cu care a slăbit 25 de kilograme. “Te prinde oboseala şi dacă nu cauţi să o păcăleşti puţin ca şi corp, atunci a trebuit să renunţ la carne, la cafea, la alcool. Ajunsesem la 86 de kg, o enormitate. Primul om care m-a adus pe linia asta de ambiţionare a fost Oana Turcu. M-am uitat la nişte colege şi am spus că asta mă aşteaptă, așa voi arăta, am spus gata, viaţa mea se va schimba complet. Tutun niciodată, carne aşa… doar peşte, dar nu de crescătorie. Şi ouăle foarte ponderat, 2-3 ouă pe săptămână.
Am ajuns la 65, am slăbit vreo 25 de kilograme. Faptul că nu am făcut micşorare de stomac, mâncând puţin şi des, asta m-a adus în starea în care am ajuns să fiu mulţumită de mine. După ora 6 nu mai mănânc. Până la ora 10 mai beau apă”, a povestit Ionela Prodan.
S-a dovedit apoi că pierderea kilogramelor s-a datorat operației la care a fost supusă, pentru ca în cele din urmă să se dovedească faptul că artista era măcinată de o boală mult mai gravă decât s-a crezut inițial
Starea de sănătate a femeii s-a deteriorat grav, în ultimele zile, iar boala pe care o avea o măcina și s-a extins, iar tratamentul nu mai dădea randament.
Ionela Prodan, care anul acesta a împlinit 70 de ani, este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară de la noi din țară.
De la începutul anului, interpreta de muzică populară Ionela Prodan a avut mari probleme de sănătate. În luna martie a acestui an, Ionela Prodan a fost internată de urgență la Spitalul Elias. Fiica sa cea mare, impresara Anamaria Prodan, le-a cerut în mod expres medicilor de acolo să nu ofere detalii despre problemele de sănătate ale mamei sale.