Chef Sorin Bontea, unul dintre cei mai îndrăgiți bucătari din România, se pregătește cu entuziasm pentru debutul noului sezon MasterChef la PROTV, care va începe pe 10 septembrie. Într-un interviu pentru Click!, Bontea, care a ajuns la vârsta de 54 de ani, a dezvăluit că, deși show-ul rămâne o competiție culinară intensă, lucrurile s-au mai schimbat față de sezoanele anterioare.

„Să știi că e frumos la filmări, s-au schimbat multe, nu mai suntem atât de duri. Nu mai pot să mai fiu așa de dur”, a spus juratul de la MasterChef.

Întrebat de ce s-a schimbat și nu mai poate fi atât de dur precum înainte, bucătarul a răspuns: „Am îmbătrânit și am început să acord circumstanțe și să înțeleg. Până la urmă, mă bucur că am dezvoltat psihoza să duc această pasiune în inimile românilor. Pasiunea de a găti. Și sunt foarte mulți pasionați de gătit. Iar, la noi vin cu sutele, mulți gătesc foarte bine, sunt talentați, alții mai puțin. Alții vin doar să-și facă reclamă…”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Să știi că n-am mai aruncat cu farfurii în sezonul ăsta”

Chef Bontea a mărturisit că, pe parcursul filmărilor pentru noul sezon, a observat o evoluție nu doar în rândul concurenților, ci și în atitudinea juraților. Deși Sorin Bontea a fost cunoscut pentru atitudinea sa dură și exigentă, el sugerează că telespectatorii vor descoperi o latură mai nuanțată a personalității sale.

„Să știi că n-am mai aruncat cu farfurii în sezonul ăsta. Încercăm să-i mai sfătuim. Suntem mai indulgenți. Am văzut atâtea și am văzut atâția concurenți încât mă bucur acum că ei vin și gătesc.”

„Întotdeauna ne ciondănim, ba pe una, ba pe alta, avem chestia asta, dar ne iubim”

Pentru sursa mai sus-menționată, Sorin Bontea a declarat că încă există tensiuni între el și cei doi colegi ai săi, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.

„Întodeauna ne ciondănim, ba pe una, ba pe alta, avem chestia asta, dar ne iubim. Încercăm să-i și învățăm, să le mai explicăm lucrurile. Cred că va fi un sezon bun. Foarte bun. Nu mi-am dat seama, pentru că toți spun, «bă, ce mișto, ce mișto este»… Nu îmi dau atât de bine seama… Concurenții zâmbesc, alții sunt triști, mai o lacrimă…”, a povestit bucătarul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News