Sambăta aceasta, începând cu ora 22:00, la “Bravo, ai stil!” se va da startul unei seri de Gală incendiare, cu ţinute ieşite din comun şi machiaj extravagant, în concordanţă cu tematica impusă de juraţi – “Halloween glam”. Cum “Sărbătoarea Morţilor” se apropie cu paşi repezi, fetele aflate în competiţia care le poate aduce titlul de Cea mai stilată femeie din România, vor trebui să facă faţă exigenţelor juraţilor şi, totodată, să câştige simpatia celor din faţa micilor ecrane.
Cum s-a pregătit Iulia Albu pentru Halloween și ce au spus colegii ei
Aşa cum şi-a obişnuit fanii, Iulia Albu şochează cu apariţia ei şi optează pentru un make-up ieşit din comun, care i-a băgat în sperieţi chiar şi pe colegii ei de platou.
“Nu suntem toţi înfricoşători pentru că la pupitru avem o divă extrem de senzuală, un domn în dreapta mea, eu, care sunt îmbrăcat clasic, însă nu ştiu ce este cu Frankenstein la masă, dar nu mă bag”, spune Răzvan Ciobanu în timp ce îşi nominalizează colegii. „Iulia, trebuie să îţi spun că arăţi absolut senzaţional!”, o complimentează Ilinca Vandici pe Iulia Albu.
Recent, Iulia Albu a fost prezentă la nunta Ilincăi Vandici, unde a apărut fără sutien, într-o ținută spectaculoasă.