Puya spune că nu și-a dorit niciodată să fie un părinte exigent și a încercat pe cât posibil să țină cont și de dorințele fiicelor lui. Din acest motiv, au fost uneori neînțelegeri între cântăreț și fetele cele mari.
„Nici nu poți să-ți faci copilul neadaptat, să îi impui niște reguli de care societatea nu mai ține cont (…) Foarte mult timp, copiii mei nu au avut telefoane.
Pandemia le-a pus telefoanele în mână și aveam mereu discuția asta că alții aveau și ele nu aveau și am zis să o mai țin eu așa, pentru că nu au ce să discute cu ăia (n.r. cu alții copii de vârsta fetele lor)”, a declarat Puya, în cadrul podcastului moderat de Damian Drăghici, potrivit Spynews.
„Trebuie cumva să faci un melanj între principiile tale și cum e lumea de acum. E destul de greu. Eu zic că nu (n.r. nu e exigent), ei zic că da. Cred că diferența asta dintre generații a existat mereu și din fericire, eu am fost lăsat să fac ce vreau și atunci nu pot să fac eu acum pe șmecherul. Totdeauna mă gândesc ce făceam eu la vârsta lor și atunci mă calmez”, a mai spus artistul.
Puya și Melina și-au cumpărat casă la Fundulea
Puya locuiește cu familia într-o vilă din cartierul Sălăjan din București, însă și-a cumpărat și o casă în Fundulea, la aproximativ 40 de kilometri de Capitală, acolo unde e în toiul renovărilor. Și cu grădina are planuri mari, va avea o livadă, dar și o seră.
În urmă cu aproximativ doi ani de zile, Puya a început proiectul la Casa Puymici. Cântărețul și-a cumpărat în orașul Fundulea, din Călărași, un teren. Acolo a dus o casă tradițională de lemn, din Hunedoara, pe care a renovat-o, iar acum, în aceeași curte, o construiește pe a doua.
„Ăsta e proiectul Puymici de lângă București, e undeva prin zona Fundulea. Dar deja s-au cam scumpit casele pe lângă București, nu mai pot să mai cumpăr nimic. Am 2.500 metri pătrați de teren, dar s-a scumpit, nu pot să mă mai apropii. Mie îmi place să lucrez eu, pun mâna și să fac.
Lucrez cu unchiul lui nevastă-mea. Mă duc mai fac câte ceva pe acolo, mă duc să mă și relaxez. Pe mine asta mă relaxează. Eu nu lucrez așa ca Dorian (n.r. Dorian Popa), industrial. Eu sunt mai cu tradiția. Am recondiționat casa asta din Hunedoara, mai facem încă una mai mică.
Putem dormi acolo, mergem în weekenduri, de Crăciun, pot să dau muzică tare acolo!”, spunea Puya în 2023, în podcastul lui Mihai Morar. Acum, în primăvara lui 2024, artistul anunță că lucrările au avansat la construcția casei a doua. Dacă prima e pentru el, pentru soție și copii, în a doua va sta unchiul său.
„Dacă tot a venit primăvara, m-am reapucat de treabă, la casa Puymici. Între timp, am mai făcut o căsuță, acum am mai multe căsuțe. Pe asta nouă am făcut-o din ce am găsit și noi prin curte, mai o țiglă de la o vecină, scândurile le-am luat de la o biserică, iar grinda asta mare mi-a trimis-o un prieten de la Huedin.
Are și beci și vedere la lac, tot dichisul. Mai greu e cu scara pentru unchiul când o să se îmbete!”, a povestit Puya, notează Click.
Ioana2023 • 15.04.2024, 18:00
Bravo bro! Îmi pare bine că ești bine! Toată stima și respectul pentru tine și familia ta! Tot binele din lume Melindei și fetelor! S'auzim numa'de bine! Big Up 🤗