În 2018, Andreea Ibacka a devenit mamă pentru prima oară. Atunci a născut-o pe Namiko. În 2021, l-a adus pe lume pe Tiago, al doilea copil al ei și al lui Cabral. Viețile lor s-au schimbat mult de când au devenit părinți, copiii sunt pe primul loc.
Actrița a mărturisit acum că fiul ei o avut o lungă perioadă în care a dormit în brațele ei, însă acum s-a mai liniștit. Namiko are trei ani și e cea care are deja preferințe. „Este o etapă pe cât de frumoasă, pe atât de încărcată de fel de fel de provocări, lipsă de somn, evident.
Fii-miu de-abia recent s-a mai liniștit, am avut vreo șapte luni de foc în care am dormit cu el în brațe practic, într-o poziție deloc comodă, într-un semișezut, dar cu toate astea aș zice că mai complicat la momentul ăsta este Namiko. Mă rog, acțiunile cu ea, etapele și schimbările prin care trecem”, a povestit vedeta.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8În prezent, Namiko a fost înscrisă la grădiniță, dar nu vrea să meargă. În fiecare dimineață, Andreea Ibacka duce o muncă de lămurire cu ea. Reușește să o convingă într-un final și spune că fiica ei, până la urmă, socializează cu copiii. „I-am făcut acum trecerea la grădiniță, s-au deschis universuri noi, dar pe de altă parte le regretă pe cele vechi. Cu greu o conving dimineața să meargă la grădiniță, să rămână fără proteste acolo. Încă suntem în perioada de acomodare.
Atât pentru ea, cât și pentru noi, pentru că este destul de traumatizant. O văd neliniștită în fiecare dimineață, deși după aceea primesc poze și videouri de la educatoare că este foarte bine. Ea uită cu totul de noi, adică mai degrabă este un rol ceea ce ne arată ea în fiecare dimineață”, a mai declarat Andreea Ibacka pentru Ego.
Tot ea a mai adăugat că nu se poate înțelege cu Namiko în privința ținutelor. Fetița vrea să își aleagă singură hainele, are chiar și unele preferate. „A început să-și aleagă hăinuțele și avem o întreagă dezbatere dimineața pentru că eu îmi doresc să o îmbrac mai practic la grădiniță, mai de «scandal», că ei stau toată ziua afară în curte, la joacă, dar ea vrea rochie. Deja avem preferințe. Și nu orice rochie, să fie mov. Așa că mai nou, toate hainele noastre sunt mov”, a încheiat vedeta.