Maria Marinescu și Alin Petrache au împreună un fiu, pe Iacob. Fiecare dintre cei doi soții mai are copii din relații anterioare, Alin Petrache este tatăl a 3 fete, iar Maria – mama încă unui băiat din relația cu Frank Collin.

„Viața cu 5 copii este foarte frumoasă, nu te plictisești niciodată, îți aduc stres, dar și multe bucurii”, a declarat Maria Marinescu, care recunoaște că mezinul familiei e cel mai energic. „Ăsta mic, Iacob ne-a pus capac. Are personalitate puternică, o ține pe-a lui, nu se lasă niciodată. Cu taică-su este câștigător, bine, hai.

Eu nu cedez, pentru că după aceea te încalecă și o să insiste la orice, pentru că știe că ai cedat atunci. Și atunci dacă știe că nu cedez, nu insistă și nu mă zăpăcește. E cel mai alintat. Băieții sunt uite așa, amândoi sunt Capricorni și este mai bine să nu stea împreună. Am ajutor, altfel nu aș putea face față. Avem bonă internă”, a declarat Maria Marinescu pentru unica.ro.

maria-marinescu-5-copii-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”
Recomandări
Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

Întrebată despre relația pe care o are Maria Marinescu cu cele trei fiice ale lui Alin Petrache, ea a făcut dezvăluiri. „Le-am făcut tot timpul haine personalizate cu numele lor. Cea mijlocie, Casiana, este mai cu moda așa și vine și îmi spune ce vrea exact. Are 12 ani.

Cea mai mare are 19 ani, e la facultate, la UNATC, la Imagine de film, și ea artistă și mă bucur. Îți dai seama, o ajut cum pot, eu și mama știm în meseria asta și în lumea asta pe toată lumea. A ajutat-o mult și mama (n.r. – actrița Ioana Pavelescu). Celei mici îi plac hainele pe care i le aduc, nu are preferințe. Se îmbracă frumos toate, au gust bun”, a povestit, pentru Unica.ro, Maria Marinescu.

Maria Marinescu s-a căsătorit cu Alin Petrache în 2016, ea fiind la al treilea mariaj.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
FANATIK.RO
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI