Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” a atras atenția pe Facebook, după ce a postat o imagine cu ea, un selfie din mașină. Îmbrăcată cu haine groase și cu ochelari de soare la ochi, Mirela Vaida a dezvăluit că pe timpul zilei petrece foarte mult timp în mașină. Are trei copii și cu trei programe diferite, așa că atunci când ia un copil, pe celălalt trebuie să îl aștepte, și tot așa.
Cu toate acestea, prezentatoarea face totul pentru copiii ei, pentru Carla, Vladimir și Tudor. „3 copii cu 3 programe diferite! Asta înseamnă că îmi petrec cea mai mare parte a timpului așteptând, în mașină: să îi duc și să îi iau de la grădiniță și de la școală, dar să nu va gândiți că au același program! Unul termină la ora 10.50, celălalt la 11.50!
Eu aștept în mașină să treacă ora aia! 😊 Acum suntem la ora de pian a Carlei, pe care o așteptăm, evident, în mașină, iar apoi mergem cu Vladimir la antrenamentul de fotbal, unde îl așteptăm în… mașină!! După toate astea, plec, în sfârșit la muncă, unde drumul aglomerat, semafoarele, eventualele accidente de pe drum, te țin nemișcat în mașină!! 😩 E bine, totuși, că nu stau afară, în frig! Că se putea și mai rău, totuși! Dimineață erau -9 grade! Ce bine e-n mașină!”, le-a transmis vedeta fanilor ei.
De ce afecțiune suferă copiii Mirelei Vaida
Mirela Vaida a anunțat cu ce afecțiune rară se confruntă cei trei copii ai săi. Prezentatoarea de la „Acces Direct” a dezvăluit și care a fost diagnosticul pus de medici pentru micuți.
Mirela Vaida are trei copii, iar aceasta s-a îngrijorat când a văzut că aceștia au o problemă medicală. Prezentatoarea de la Antena 1 a mărturisit că Vladimir, Carla și Tudor suferă de o afecțiune rară. Micuții au fost diagnosticați cu dermatită atopică. Această problemă cutanată debutează de la o vârstă fragedă și are toate caracteristicile unei afecțiuni veritabile. Stare exacerbată a pielii foarte uscate, pielea iritată, cu prurit corespunde pielii atopice.
Prezentatoarei i-a fost foarte greu, pentru că nu știa cum să trateze această afecțiune. Mirela Vaida a apelat la ajutorul medicilor pentru a afla ce se întâmplă cu cei trei copii. „Copiii mei, toți trei, au pielea atopică. Ne-am luptat cu dermatita atopică încă de la naștere. Piele sensibilă, uscată, prurit, uneori răni deschise… A fost foarte greu când nu știam cu ce să tratez”, a declarat Mirela Vaida, relatează VIVA!.