Adela Popescu a devenit prima oară mamă în 2016. Atunci a venit pe lume Alexandru. Ulterior, prezentatoarea a rămas iar însărcinată, a născut al doilea băiat, pe Andrei. Nu s-a oprit aici, ea și Radu Vâlcan și-au dorit și o fetiță, așa că vedeta a rămas iar însărcinată. Dorința nu li s-a îndeplinit, căci al treilea copil e tot băiețel.
Adrian e mezinul familiei, micuțul care a fost acceptat de frații mai mari, după cum a mărturisit acum Adela Popescu într-o postare pe rețelele de socializare. „Neașteptat de bine se poartă frățiorii mai mari cu bebelușul Adrian. Li se luminează față de fiecare dată când îl văd. Îl pupă, îl mângâie, nu par să aibă o problemă că e ținut în brațe și pupăcit peste tot. Asta nu înseamnă că ne lipsesc certurile din casă. Deloc chiar.
Desigur, Adrian încă e inofensiv, nu le strică mașinuțele și nici nu le fură cariocile. Vedem atunci generozitate și iubire”, a povestit vedeta. În luna iulie a acestui an, mezinul Adrian va împlini un an.
Recent, Adela Popescu a transmis un mesaj neașteptat, după ce toată lumea a crezut că așteaptă al patrulea copil. „Acum 7 zile m-am uitat în oglindă și zic: «Sunt bătrână!». Nu știu, am avut așa o chestie ciudată, m-am uitat în oglindă, mi s-a părut că sunt bătrână.
Sigur, este și o chestiune de percepție, sunt și 8 luni de nesomn, mai mult sau mai puțin, plus toată perioada asta stresantă, care se reflectă în tot felul de lucruri”, a spus ea. Aceste declarații vin după ce Adela a primit zeci de mesaje de la cei care o urmăresc, după ce a postat un mesaj controversat, alături de o fotografie cu Radu Vâlcan: „Noi trei, găsiți intrusul!”, a scris prezentatoarea TV, în dreptul unei imagini cu soțul ei.
„Mă refeream la acest coș. Nu sunt gravidă!”, a explicat Adela Popescu, în urma mesajelor pe care le-a primit.