Costin Craioveanu are grijă pe perioada vacanței de copiii lui și ai Mihaelei Cernea, fosta artistă din trupa Class. „Acum sunt cu copiii pentru că ei încă sunt în vacanță. Dacă sunt fericit mă întrebi?! Cu Dumnezeu înainte. Oamenii buni au parte în viață doar de lucruri bune.

Ce sa fac, viața este scurtă și trebuie să o trăim. Nu îmi doresc să vorbesc mai multe acum, pentru că aud copiii această discuție telefonică și nu vreau să îi afecteze deloc această separare între mine și Mihaela.”, a declarat pentru click.ro Costin Craioveanu, care s-a și căsătorit.

Chiar dacă e implicat într-un nou mariaj, el spune că are o relație bună cu fosta soție, vorbesc doar despre copiii lor atunci când se întâlnesc. „Eu cu Mihaela suntem vecini. Stăm la două străzi distanță. Ne mai intersectăm uneori atunci când mergem la magazin și vorbim despre copii cam atât nimic mai mult”, a mai spus Costin Craioveanu.

Cine e noua soție a lui Costin Craioveanu

Costin Craioveanu s-a recăsătorit chiar în prima zi din an și a făcut anunțul pe rețelele de socializare. Căsnicia cu Mihaela Cernea s-a încheiat în toamna anului trecut, după 21 de ani de relație.

Este prima căsătorie la început de an din showbizul românesc. Pe contul său de Instagram, Costin Craioveanu a anunțat că s-a recăsătorit și a prezentat-o tuturor pe noua sa soție, Ada. El a divorțat de Mihaela Cernea, artista de la Class, după 21 de ani de căsnicie, în toamna acestui an. „Azi 1.01.23 de ziua Sfântului Vasile cel Mare și după 21 de ani de căsătorie încheiați în septembrie 22, cu 2 copii frumoși și talentați, cu momente frumoase de iubire și respect, cu mii de tablouri și concerte frumoase, am luat-o pe drumuri separate, unul cu Hristos și muzica godspel, altul pe party-uri și muzică electronică & underground. Tatăl meu îmi spunea ca nu poți fi sclav la 2 stăpâni…

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Cum se înțeleg Costin Craioveanu și Mihaela Cernea la trei luni de la divorț: „Stăm la două străzi distanță. Ne mai intersectăm”

Am ales acest drum, bun, prost, doar EL știe. Este soția mea, o fată credincioasă și-i mulțumesc părintelui meu Arsenie Boca și tatălui meu din Cer pentru ea. Vă doresc un an nou plin de iubire, fără orgolii sau supărări. Ea este Ada Craioveanu și vă dorim La mulți ani!????”, a scris Costin Craioveanu pe Instagram, potrivit Spynews.

Cântăreața a fost cea care a anunțat în luna martie a anului trecut că a depus actele de divorț la Judecătoria Sectorului 5 din București. „Custodie comună, ne ocupăm ambii de copii. Stăm unii lângă alții, nu avem nicio… suntem civilizați”, spunea și pictorul la momentul respectiv.

Mihaela Cernea și Costin Craioveanu au fost căsătoriți timp de 18 ani și au doi copii, pe Leon, în vârstă de 17 ani, și pe Leia, în vârstă de 14 ani. Pictorul susținea că în relația lui cu Mihaela Cernea ar fi intervenit alte persoane, care le-au distrus povestea de iubire.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI