Ea are afacerea cu parfumuri, cu magazine în peste 10 orașe din Europa, iar el e preocupat de imobiliarele din Dubai. Cu toate acestea, Denisa Tănase și Mircea Brânzei își găsesc timp și doar pentru ei. Fac o echipă și pe plan personal, și profesional. „Ne ajută foarte mult faptul că suntem tot timpul împreună, călătorim împreună, ne așezăm proiectele în așa fel încât să ne putem ocupa de toate, dar să fim și împreună. De exemplu, deschidem magazin în Copenhaga. Am făcut eveniment imobiliar în Copenhaga. Avem eveniment în Bruxelles. Am făcut eveniment imobiliar în Bruxelles. Atunci, ne urmăm unul pe celălalt și ne susținem reciproc.
Da, în fiecare dimineață ne trezim împreună. În fiecare seară adormim împreună. Povestim despre lucrurile pe care le avem de făcut, care ne unesc mai mult, cred. Adică nu simt că sunt distructive. Din contră, simt că ne apropie mai mult. Avem scopuri comune și cred că asta este esențial într-o familie”, a spus vedeta, care locuiește cu soțul ei și în România, dar și în Dubai.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Vedeta nu se ferește însă să recunoască că uneori mai are discuții în contradictoriu cu soțul, dar niciodată nu ajung la certuri mari. „E normal ca de foarte multe ori să avem păreri diferite și de obicei fiecare își argumentează părerea. Eu sunt o persoană foarte calmă. Sunt și foarte diplomată. Nu sunt o persoană conflictuală. Am momentele mele în care mă aprind, dar sunt mai rare decât cele în care dacă se iscă un conflict nu-l las să escaladeze.
Mircea este mai temperamental decât mine. Dar cred că este important să facem cu schimbul cumva și ne simțim unul pe celălalt. Când unul dintre noi se enervează, celălalt întotdeauna calmează. Ce ni se întâmplă foarte des este că dacă ne enervăm să începem să râdem. Să ne dăm seama că, de fapt, este o prostie și practic nu avem cum să ne certăm”, a spus ea pentru playtech.ro.
Și a continuat: „Putem să discutăm în contradictoriu, putem să ne enervăm, putem să ne supărăm. Dar nu ne certăm la modul de a nu mai vorbi unul cu celălalt. Până la urmă, suntem familie. Nu ai cum să te cerți până la punctul acela”.