„Eu și Cornel am evoluat împreună și, având atâtea principii, pasiuni și obiective în comun, ne-a fost ușor să progresăm și să mergem pe același drum. Noi am încercat întotdeauna să ne lăsam problemele profesionale la ușa. De cele mai multe ori ne certăm pe teme profesionale, aici se iscă discuțiile în contradictoriu între noi doi. Pe noi ne ajută faptul că nu lăsăm să treacă prea mult timp de la dispută și discutăm, pe larg. Totuși, nu e bine să vorbim imediat, la cald, când suntem nervoși și tensionați.
După părerea mea, trebuie să știi când să taci. Dacă el e nervos, eu tac. Asta am văzut și la părinții mei care sunt căsătoriți de zeci de ani. Când tata e nervos, mama îl lasă în pace, apoi când se calmează, îi explică pe îndelete punctul ei de vedere și totul se rezolvă. Până la urmă, secretul este în mâinile femeii pentru că ea, dacă este temperată și înțeleaptă, poate să gestioneze perfect micile disensiuni.”, a explicat cântăreața, care e și mama a doi copii, a lui Nicholas și a lui Amelie.
Chiar dacă lucrează în același domeniu, Elena Gheorghe și Cornel Ene s-au ferit de monotonie. Au știut să își acorde spațiu, să aibă activități și cu prietenii, nu doar în cuplu, în familie.
„Eu și Cornel ne dăm spațiu, chiar dacă lucrăm împreună. El are activități separate, merge la kickbox, la studiu cu instrumentul la care cântă, sau cu prietenii lui în diverse locuri. Eu, la rândul meu, merg la pilates, cu prietenele mele în parc sau la film… Și-n tot acest timp ni se face dor unuia de celălalt.
În plus, petrecem timp de calitate împreună, fără copii. Plecăm la concerte și poate mai stăm o zi extra sau îi lăsăm pe cei mici la bunici și evadăm un weekend la munte sau la mare. Contează foarte mult să rupi rutina! Eu, la un moment dat, l-am păcălit pe Cornel că trebuie să mergem la aeroport, să luăm pe cineva, iar acolo l-am anunțat că plecăm în Italia. Privirea lui a meritat toate eforturile. Trebuie să existe acțiuni care să facă relația mai interesantă în mod pozitiv.”, a mai spus ea pentru Fanatik.
Întrebată ce apreciază cel mai mult la soțul ei, Elena Gheorghe a răspuns: „Cornel m-a pus întotdeauna pe un piedestal și m-a tratat ca pe o persoană extrem de prețioasă. Mereu a căutat în personalitatea mea și în comportamentul meu aspectele pozitive și le-a apreciat. Seara îmi spune că i-au plăcut mult anumite lucruri pe care le-am făcut în timpul zilei, atât pe plan profesional cât și pe plan personal. Mereu vorbește despre reușitele mele, dar este, totodată, și cel mai mare critic al meu. Critica lui este, însă, constructivă și niciodată nu intenționează să mă descurajeze, să mă facă să îmi pierd încrederea în mine”.