„Sincer, mă ajută foarte mult gena, plus că de vreo 8 ani țin post miercurea și vinerea. Nu e post negru, pur și simplu nu mănânc tot ce provine de la animal. Mie de fel nu prea îmi place carnea, dar numai miercurea și vinerea țin post, că în rest mai mănânc brânză, ouă.
Nu sunt vegetariană, mănânc pește, dar carnea nu mi-a plăcut de când mă știu. Adică nu pot să zic că sunt leșinată să mănânc carne. Dacă îmi cere organismul, mănânc, dacă nu, nu”, a declarat, pentru Unica.ro, Iulia Pârlea, prezentatorea rubricii meteo de la Pro TV.
„Eu dacă aș putea aș mânca numai cartofi prăjiți cu cartofi prăjiți și garnitură de cartofi prăjiți și salată de cartofi prăjiți. Nu i-am scos din alimentație, dar încerc să mănânc mai puțin. Înainte mâncam în fiecare zi, recunosc. Sportul nu e punctul meu forte, nu am făcut sport niciodată, dar am zis că mă apropii de 40 de ani și e cazul să mă apuc măcar așa ușor, ușor. Fac 39 în octombrie”, a mărturisit vedeta Pro TV pentru sursa citată.
Ce spune Iulia despre interventiile estetice
Chiar dacă nu are încă nevoie de interventii estetice, Iulia nu ar zice nu unei astfel de provocări, în cazul în care trebuie să îmbunătătească ceva la corpul ei. Vedeta speră să nu aibă nevoie, însă dacă va avea va accepta doar injectarea și nimic mai complicat.
„Nu am o problemă cu intervențiile estetice. Până la urmă dacă te fac să te simți bine și să ai încredere în tine, go for it! Eu deocamdată nu mi-am făcut nimic, dar la fel, știu că mă apropii de 40 de ani și vreau să previn decât să tratez. Și probabil, când o să fie cazul, o să apelez, cu siguranță! Injectări nicidecum altceva! Adică sper să nu fie cazul! Știu că am genă bună, la ce am văzut în familie nu prea a fost nevoie”, a mai spus, pentru Unica.ro, Iulia Pârlea.