„Și ce dacă am 81 de ani? Credeți că stau să mă odihnesc toată ziua? Nicidecum! Îmi gătesc zilnic, îmi fac un program, un plan, ca să știu pe ce cărări apuc. Nu am mai pus murături anul acesta, sunt o singură gură în casă, la masă, nu mai merită să stai să faci atâtea provizii pentru iarnă.
Mănânc puțin, căci nu merg la sapă, dar am grijă să mănânc sănătos, inclusiv carne. Important este, la 81 de ani, să nu stai într-un loc, că te găsește boala!
Să ai o activitate e foarte important. Am și o mare pasiune, florile, am 124 de ghivece în casă, toată ziua le ud și am grijă de ele”, a povestit Sofia Vicoveanca pentru Ego.ro.
Sofia Vicoveanca a vorbit și despre valul de scumpiri din ultima vreme. Se teme să nu îi vină și ei facturi uriașe la energia electrică.
„Am văzut ce se întâmplă! O, Doamne! Eu sunt la zi, pentru că îmi vine factura acasă și plătesc, dar mai știi ce se poate întâmpla în viitor? Mi-e tare teamă. Eu sunt una dintre refugiatele de pe vremuri și mă cutremur. Știu din lacrimile mamei mele cum a fost.
Copiii care trăiesc acum vor fi marcați pe viață. Sunt familii cu copii mici, nu e de glumă. Noi ăștia mai în vârstă ne mai îmbrăcăm, dar cei mici ce fac? Eu am scos plapuma groasă, cu puf, mai călduroasă, mai pentru iarnă, mă învelesc cu toate păturile din casă, încă nu am dat drumul la centrala de apartament, mi-e și frică!
Eu una am mai trecut prin asemenea lucruri, pe vremea lui Ceaușescu, când tot așa era, cu griji, cu economii. Am revenit, acum însă parcă sunt mai aspre.
Părinții cu copii mici trebuie să aibă grijă să le asigure căldură, să le creeze atmosfera pentru a crește ca un om normal. Mă întreb eu acum cum să te ferești de răceală dacă în casă e frig?”, a mai spus cântăreața pentru sursa citată.