Tudor Gheorghe a dezvăluit faptul că nu are o anume rețetă, doar că pune foarte mult accentul pe muncă, iar asta îl ajută.
„Rețetă? Nu cred că am așa ceva! Însă, prefer să pun accentul pe muncă și seriozitate. Și mai există încă un amănunt. De două ori pe an, o dată vara, o dată la sfârșitul toamnei sau la începutul iernii, merg la Techirghiol.
Împachetările cu nămol și toate tratamentele de această zonă deosebită au un efect special asupra mea. Fac asta de câțiva ani buni! Inclusiv acum, la finele lunii iulie, tot aici sunt, la Techirghiol!”, a declarat cântărețul pentru playtech.ro.
„Un actor care se respectă, își respectă nu doar meseria, ci și condiția fizică personală. Trebuie să ai o anumită condiție fizică pentru un spectacol serios.
Eu mă consider un om serios, nu o vedetă. Ca atare, nu-mi permit să leșin după două melodii, pe scenă, ca să zic așa! Nu mă pot fâțâi câteva minute și apoi sala să realizeze că nu pot cânta așa cum o fac de obicei!”, a mărturisit artistul.