DJ Wanda a fost ajutată de nimeni alta decât Andreea Marin să ajungă în Turcia, unde a fost internată de urgență. ”Îmi dau seama cât de important este să ai la tine sufletul, mi-a zis Andreea de multe ori. Sunt puternică. Am multe de povestit şi nu vreau să trec atât de simplu şi atât uşor peste perioada asta. Parcă eram într-o croazieră la hotel. Cu ce mă lupt e mult de luptă. E vorbă despre o boală cronică. Nu e ceva simplu. E o boală destul de rară.”, a declarat DJ Wanda în cadrul unei emisiuni TV.

Cum se numește boala de care suferă Dj. Wanda și a ținut-o în spital aproape două săptămâni

Bruneta a continuat seria dezvăluirilor cutremurătoare în cadrul emisiunii de la Pro tv.  „La 10 zile după ce mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat, vomiţi, corpul tău nu mai acceptă nimic…m-am deshidratat şi am început să bat la uşi. O clinică privată din România a fost foarte aproape de povestea asta, după care am vrut să mai cer o a doua părere. Diagnosticul pus era grav, se numea boala Chrom, era echivoc, şi am mai vrut o opinie. M-am dus peste tot, am fot la cei mai buni profesori din ţara asta. Oameni care m-au primit cu sufletul foarte deschis. Poate că am avut ghinion. Mi s-a spus ‘Domnişoară, nu ai nimic, du-te la un psihiatru!. Am ajuns şi la un psihiatru care mi-a spus că sunt flămândă şi nu am un diagnostic clar.

La o lună i-am spus: ‘Eu nu mai pot. Nu mai mănânc nimic…. Atunci, Andreea Marin a spus: „Ok, Wanda, noi ştim despre ce e vorba”. Atunci, un medic de acolo a ştiut cam despre ce e vorba.  Boala asta este practic nimic, este de ordin microscopic, este de mai multe tipuri. Este pe sistem autoimun şi practic mucoasa intestinului subţine, a intestinului gros sunt afectate. Este o boală autoimună. Am intoleranţă la mâncare, la histamina. Mănânci orez, mucilagii de orez…  . Eu o să adorm cu boala asta”, a spus Wanda, astăzi, într-o emisiune TV.

Citește și


EXCLUSIV. Elena Lasconi se visează Oprah de România. Visul ei e să aibă propria emisiune «cu povești de viață»


 

 

Urmărește-ne pe Google News