„Pentru a fi o prezența bună și plăcută pentru ei, trebuie să îmi rezerv și timp pentru mine. Nu mult, nu în detrimentul lor, dar să fie acolo. Și am noroc și de un soț care mă ajută și mă susține în asta. (…) De curând am încercat ceva nou: să mă închid în baie! Da, știu cum sună: fix că în meme-urile cu mame de pe Facebook. Dar nu e chiar așa. Nu mă încui în baie să fug și să plâng. Ci pentru că am descoperit că poți avea o experiență spa și fără spa, chiar la tine acasă.
Să va povestesc „ritualul”: seară, după ce culcăm copiii, mai stau puțin cu Radu, apoi conștientizăm amândoi că avem nevoie și de puțin timp pentru fiecare. Eu „arestez” baia: dau drumul la apă în cadă, pun niște săruri, aprind o lumânare parfumată. Stau un pic în apă călduță cât să mă liniștesc, să îmi adun gândurile, să mă relaxez. Apoi am și un mic ritual de înfrumusețare: o masca, un tratament, etc”, a scris Adela Popescu pe blog.
În prezent, Adela se află în concendiu de maternitate. În momentul în care a primit propunerea de a o înlocui pe Adela Popescu la emisiunea matinală „Vorbește lumea”, Lora nu se aștepta să se acomodeze așa de ușor cu micul ecran și să se descurce fără probleme la o emisiune în direct. Și producătorii au rămas surprinși de prestația ei, iar după ce i-au mărit contractul de la o săptămână la 9 luni, acum se gândesc să-l permanentizeze.
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Citește și
VIDEO/ De ce a reușit Estonia, țară cu toate serviciile online, și de ce stagnează România? Politicienii vechi, înlocuiți cu o nouă generație. Estonienii nu cred în Dumnezeu, cred în guvern
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
"Nu l-au votat boţii şi nici TikTok-ul". Contramanifestaţie în Piaţa Universităţii, pentru susţinerea lui Călin Georgescu
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi